Lansarea volumului „Categorii și formule” de prof. univ. dr. Valentin Mureșan

Lansarea volumului „Categorii și formule” de prof. univ. dr. Valentin Mureșan

A apărut la Editura Universității din București volumul Categorii și formule, scris de prof. univ. dr. Valentin Mureșan. Lucrarea conține studii ce oferă interpretări inedite asupra unor teme precum etica aristotelică şi cea kantiană.

Valentin Muresan este profesor de filosofie morală la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Este Distinguished Research Fellow of Oxford Uehiro Center for Practical Ethics și membru al Comitetului editorial al Journal of Applied Ethics and Philosophy, Hokkaido University, Japan. A fost membru fondator și director al Centrului de Cercetări în Etică Aplicată al Universității din București și decan al Facultății de Filosofie.

A scris comentarii detaliate la Republica, Etica Nicomahică, Întemeierea metafizicii moravurilor și Utilitarismul, precum și prima carte românească pe tema managementului eticii.  A editat 15 cărți și a tradus din J.S. Mill, R.M. Hare, B. Williams, G. Moore, H. Prichard etc. Este unul dintre susținătorii activi ai stilului analitic de filosofare. A publicat articole în reviste din Polonia, Japonia, Chile, Spania etc. A publicat mai multe cărți în limba engleză: From Eudaimonia to Happiness, A Walk through Aristotle´s Ethics, A Commentary to Mill´s Utilitarianism.

A publicat lucrări de filosofie morală (Platon, Aristotel, Kant, Mill, Hare), precum şi lucrări de etică aplicată (Managementul eticii în organizaţii, 2009; Fericirea, datoria şi decizia etică, 2010). A editat mai multe volume pe teme de filosofie morală şi filosofie generală şi e interesat atât de etica aplicată (instituţionalizarea eticii), cât şi de cea teoretică.

Domeniile sale de interes sunt teorii etice, managementul eticii în organizaţii și etica în cercetare.

Prima parte a volumului Categorii și formule, intitulată Aristotelice, are drept scop reconstituirea unei metode logico-lingvistice de discernare între părțile esențiale și cele neesențiale ale fericirii plecând de la teoria predicatelor a lui Aristotel și de a arăta apoi că viața morală face parte și ea din nucleul definițional al fericirii, nu și „bunurile exterioare” (care îi sunt părți proprii) și că Stagiritul dizolvă într-un singur concept aceste două moduri de viață reușită: contemplarea și viața civică.

În partea a doua a lucrării – Kantiene, punctul de plecare este cadrul cel mai general, sensul „revoluției” înfăptuite de Kant în metafizică, și problema specificului științei naturii bazate pe principii apriori și a posibilității unor transferuri metodologice înspre o știință a moralei. Modul cel mai profitabil de a introduce această problematică nu e cel istoric, ci e studiul felului în care concep epistemologii actuali tipurile de teoretizare în știință. Apoi, pe această bază, descifrând prin analogie felul în care gândea Kant conceptul de teorie științifică, se clarifică specificul abordării kantiene a moralei în cadrul unei arhitecturi teoretice astfel reconstituite, se urmărește felul în care soluționează el problema conexă a compatibilizării responsabilității morale (a libertății) cu «dogma» determinismului absolut presupusă de știința clasică.

Acad. Ilie Pârvu afirmă despre acest volum: „Reconstrucția și analiza lui Kant din această carte m-au convins pe deplin. Este o realizare completă, de o limpezime și o profunzime pe care nu le-am întâlnit nicăieri. Nu e doar un proiect sau o schiță, ci un program realizat pe deplin și cu mare finețe teoretică. O construcție amplă, realizată în detalii până la capăt. Foarte frumos se explică semnificația conceptelor-structuri. Și corelația cu law-constitutive approach. Dar realizarea care este o adevărată lovitură de maestru este desfășurarea argumentativă și teoretică până la capăt a programului kantian. Nu am întâlnit ceva comparabil. Partea despre Kant din această lucrare – autor cu care sunt mai familiarizat – mi-a produs o mare satisfacție”.

Iar conf. dr. Alexander Baumgarten afirmă: „Citind Categorii și formule am putut admira precizia și atenția reconstrucției Eticii nicomahice, cu precădere a doctrinei fericirii și a implicațiilor ei individuale și politice. Metoda reconstrucției raționale, deschisă spre eseul filosofic și spre judecățile care asumă o profunzime istorică și hermeneutică, poate fi coniderată o adevărată coloană vertebrală a volumului”.

Volumul Categorii și formule poate fi achiziționat de la Librăria Universității din București (Bd. Regina Elisabeta, nr. 4-12) sau online de pe site-ul Editurii Universității din București.

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services