Joi, 25 octombrie, Secțiunea de Științe Umaniste a Institutului de Cercetare al Universității din București organizează, în cadrul seriei Lunchtime Seminar, prelegerea An Uneasy Triangle: Ceaușescu, the Colonels and the Greek Communists (1967-1974), susținută de Dr. Paschalis Pechlivanis. Evenimentul va avea loc începând cu ora 14:00, în Sala de Seminare a SSU–ICUB (str. Dimitrie Brândză, nr. 1).
Dr. Paschalis Pechlivanis este lector în Istoria relațiilor internaționale în cadrul Departamentului de Istorie și Istoria Artei al Utrecht University. Cercetările sale privesc intersectarea relațiilor internaționale cu istoria internațională, în special în ceea ce privește Războiul Rece, politica externă a Statelor Unite și istoria europeană și balcanică postbelică. Teza sa de doctorat A Differentiated Détente: The United States and Romania in the 1970s examinează relațiile dintre S.U.A. și România prin prisma interacțiunilor dintre détente și politica de diferențiere a Statelor Unite față de Europa de Est. A studiat Dreptul la Aristotle University of Thessaloniki (2009), Relații internaționale (MScEcon, Distinction) la Aberystwyth University (2012) și și-a obținut doctoratul în Istorie la Institutul European al Universităților din Florența în 2017. În timpul doctoratului a fost cercetător invitat la Universitatea New York și a predat la Universitatea din Florența. Lucrările sale au fost publicate în Cold War History și în European Review of History.
Lunchtime Seminar este seminarul de cercetare al Secțiunii de Științe Umaniste a ICUB, în cadrul căruia membrii și cercetătorii asociați își pot prezenta lucrările. Seminarul începe la ora 13:30 cu un prânz informal, iar de la ora 14:00 cercetătorul are la dispoziție o oră pentru a-și prezenta lucrarea, urmată de o oră de dezbateri. Scopul acestui seminar este acela de a pune la dispoziție un mediu colegial, interdisciplinar și competitiv în care cercetătorii își pot testa ideile și perfecționa argumentele. Seminarul este deschis pentru membri ai Institutului și cercetători asociați, dar și pentru invitații acestora. Cei interesați să participe pot trimite un email la adresa humanities@icub.unibuc.ro.
Mai multe detalii despre Lunchime Seminar pot fi consultate aici.
