Joi, 19 decembrie, Secțiunea de Științe Umaniste a Institutului de Cercetare al Universității din București organizează, în cadrul seriei Lunchtime Seminar, prelegerea Elena Bacaloglu and the other Fascism. Socio-political analysis of her Manifesto between Literature, Mysticism and History susținută de dr. Ida Valicenti, bursieră SSU-ICUB. Evenimentul va avea loc începând cu ora 14:00, în Sala de Seminare a ICUB (str. Dimitrie Brândză, nr. 1).
Ida Valicenti a fost cercetător la Colegiul Noua Europă, cercetător invitat la Facultatea de Filosofie a Universității Comenius din Bratislava și a ținut cursuri de istoria relațiilor internaționale și istoria Europei de Est la Universitatea “La Sapienza” din Roma și la Universitatea Niccolò Cusano din Roma. A obținut doctoratul în studii politice, istoria relațiilor internaționale de la Universitatea “La Sapienza” din Roma, cu o teză despre relația dintre Italia și România în timpul regimului lui Ceaușescu. În timpul studiilor doctorale a obținut o bursă de cercetare la Facultatea de Istorie a Universității din București.
Este traducătoare din limba română în italiană pentru Ambasada Italiei din București și scrie despre istorie, cultură și politică externă în ziare și reviste, din Italia, România și Germania. Este autoarea a trei monografii, articole științifice și eseuri în reviste academice din Italia și străinătate și a participat la conferințe internaționale în Europa și Statele Unite.
Lunchtime seminar este în prezent seminarul de cercetare al Secțiunii de Științe Umaniste a ICUB, în cadrul căruia membrii și cercetătorii asociați își pot prezenta lucrările. Seminarul începe la ora 13:30 cu un prânz informal, iar de la ora 14:00 cercetătorul are la dispoziție o oră pentru a-și prezenta lucrarea, urmată de o oră de dezbateri. Scopul acestui seminar este acela de a pune la dispoziție un mediu colegial, interdisciplinar și competitiv în care cercetătorii își pot testa ideile și perfecționa argumentele. Seminarul este deschis pentru membri ai Institutului și cercetători asociați, dar și pentru invitații acestora.
Mai multe detalii legate de eveniment pot fi accesate aici.