Joi, 20 ianuarie 2022, Secțiunea de Științe Umaniste a Institutului de Cercetare al Universității din București organizează, în cadrul seriei Lunchtime Seminar, prelegerea “Mircea Eliade and the History of Higher Consciousness”, susținută de dr. Matei Iagher, bursier SSU-ICUB. Evenimentul va avea loc online, începând cu ora 14:00, pe platforma Zoom.
Dr. Matei Iagher este licențiat în domeniul Studiilor Religioase (Franklin & Marshall College, 2008) și deține două titluri de master în Teologie și Studii Religioase (KU Leuven, 2009) și Istoria Medicinei (University College London, 2011).
În anul 2016, bursierul SSU-ICUB a primit titlul de doctor în Istoria Medicinei în cadrul UCL cu o lucrare ce examinează istoria psihologiei religiei în secolele XIX-XX, în Europa și Statele Unite ale Americii. În perioada 2017-2018, acesta a fost bursier al Colegiului „Noua Europă”. De asemenea, dr. Matei Iagher este fondator și co-editor al Phanês: Journal for Jung History.
În cadrul SSU-ICUB, Matei Iagher a obținut bursa „Mircea Eliade”, acordată de către rectorul Universității din București pentru studierea și pregătirea pentru publicare a textelor și documentelor inedite ale lui Mircea Eliade.
Lunchtime seminar este în prezent seminarul de cercetare al Secțiunii de Științe Umaniste a ICUB, în cadrul căruia membrii și cercetătorii asociați își pot prezenta lucrările. Seminarul începe la ora 14:00 cercetătorul are la dispoziție 40 de minute pentru a-și prezenta lucrarea, urmate de 30 de minute de dezbateri. Scopul acestui seminar este acela de a pune la dispoziție un mediu colegial, interdisciplinar și competitiv în care cercetătorii își pot testa ideile și perfecționa argumentele. Seminarul este deschis pentru membri ai Institutului și cercetători asociați, dar și pentru invitații acestora.
Cei care doresc să participe la eveniment sunt rugați să trimită un mesaj la adresa de e-mail iulia.nitescu@icub.unibuc.ro. Mai multe detalii despre lunchime seminar pot fi consultate aici.