Profesorul Melvin Fitting, unul dintre cei mai mari specialiști contemporani în logică matematică, cadru didactic emerit la City University of New York și la Lehman College din New York, va primi joi, 31 octombrie 2019, distincția de Doctor Honoris Causa pentru întreaga sa activitate didactică și științifică. Titlul va fi acordat la propunerea Facultății de Matematică și Informatică și a Facultății de Filosofie din cadrul UB.
Fost student al renumitului profesor Raymond M. Smullyan, alături de care a coautorat mai multe lucrări științifice, profesorul Melvin Fitting s-a dovedit, de-a lungul unei cariere de peste 50 de ani, o personalitate excepțională atât în domeniul cercetării, cât și în activitatea didactică. Cariera profesorului Fitting s-a bazat pe abordarea interdisciplinară a trei domenii fundamentale: logică matematică, știința calculatoarelor și filosofie.
Astfel, chiar dacă domeniul său de bază este logica matematică, abordarea interdisciplinară pe care a introdus-o a avut implicații profunde și asupra domeniilor din filosofia exactă. Parte a unui domeniu fundamentat pe spirit critic, cum este filosofia, profesorul Fitting este în mod unanim considerat unul dintre cei mai profunzi și originali logicieni contemporani ale cărui contribuții remarcabile au reconfigurat agenda multor domenii din sfera logicii matematice începând cu anii ’60.
Interesul larg și aprecierea internațională de care se bucură opera profesorului Melvin Fitting sunt dovedite de numeroasele premii pe care le-a primit, dar și de alegerea sa într-o serie de asociații prestigioase de profil. Printre acestea se distinge în mod deosebit premiul Herbrand, care i-a fost decernat în anul 2012 pentru munca de pionierat pe care a depus-o în știința calculatoarelor și logică.
Melvin Fitting a făcut parte, printre altele, din Association for Computing Machinery, Association for Symbolic Logic și din comitetul executiv al Association for Symbolic Logic. Totodată, a fost editor și membru în comitetul de redacție al mai multor publicații recunoscute, între care, Journal of Logics and their Applications (ifCoLog) Journal of the IGPL; Studia Logica; Notre Dame Journal of Formal Logic; Journal of Logic and Computation și Journal of Applied Logic.
Preocupările de cercetare ale profesorului Fitting s-au materializat într-un număr semnificativ de lucrări științifice care i-au adus recunoașterea internațională și l-au transformat într-o voce cu autoritate în domeniul logicii matematice.
Prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa profesorului Melvin Fitting, Universitatea din București onorează o personalitate prestigioasă a comunității științifice internaționale, care a marcat în mod semnificativ domeniul logicii contemporane și al filosofiei logicii.
Evenimentul va avea loc începând cu ora 11:00, în sala ,,Constantin Stoicescu” a Palatului Facultății de Drept (B-dul. Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46).