O nouă incursiune în instituțiile europene a studenților Facultății de Geografie

O nouă incursiune în instituțiile europene a studenților Facultății de Geografie

05 decembrie, 2017 in Actualitate, Știri

Ajuns la cea de-a VIII-a ediție, proiectul de practică profesională în instituții europene dedicat studenților masterelor Evaluarea integrată a stării mediului (EISM) și Politici de mediu pentru dezvoltare durabilă (PMDD) din cadrul Facultății de Geografie a Universității din București a avut loc, anul acesta, în perioada 22-28 noiembrie.

În cadrul proiectului, 46 studenți (26 de masteranzi ai Universității din București, 15 studenți ai Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și 5 studenți ai Centrului Universitar Nord Baia Mare), au participat la Bruxelles la un program de practică util pentru formarea lor profesională. Programul a beneficiat de suportul tehnic și financiar al Parlamentului European prin Unitatea Vizite şi Seminarii, Direcţia Generală de Comunicare din Parlamentul European, coordonat de doamnele Mariana Cosac și Ioana Bobes.

Parlamentul European, Comisia Europeană sau Consiliul Uniunii Europene sunt doar câteva dintre instituțiile în care grupul de multiplicatori de opinie europeană Universitatea din București a reușit să facă o impresie foarte bună. Discuția pe care studenții au purtat-o cu doamna europarlamentar Adina Vălean, președinta Comisiei de Mediu, Sănătate Publică și Securitate Alimentară a fost punctul central al vizitei la Parlamentul European.

Coordonat de prof. univ. dr. Cristian Iojă, director al Departamentului Geografie Regională și Mediu, proiectul de practică profesională a continuat cu vizita la Comisia Europeană, unde studenții au participat la trei prezentări: Cum să dezvolți o carieră la Comisia Europeană (Christian Ried, Directoratul General pentru Comunicare), Politicile Agricole Comunitare și Mediu (Claudia Mureșan, Directoratul General Agricultură și Dezvoltare Rurală) și Politicile și strategiile Uniunii Europene în domeniul schimbărilor climatice (Narcis Paulin Jeler, Directoratul General pentru Acțiune Climatică).

Studenții au vizitat și Reprezentanța României de pe lângă Uniunea Europeană, unde au discutat cu membrii delegației permanente: Luminiţa Teodora Odobescu (Ambasador, Reprezentant permanent pe lângă UE, COREPER II), Cosmin Boiangiu (Reprezentant permanent adjunct), Violeta Dragu (şef secţie Schimbări climatice, gestionare deşeuri, economie circulară, eficiența resurselor, substanţe chimice, program de acţiune pentru mediu, Agenţia Europeană de Mediu, Agenţia Europeană pentru Substanţe Chimice) și Fulvia Cojocaru (Managementul apelor, calitatea aerului, biodiversitate, OMG-uri, sol, legislaţie orizontală, SCP, poluare industrială, dezvoltare durabilă).

Printre instituțiile vizitate se numără și Consiliul Uniunii Europene, unde tematica prezentată a fost legată de rolul acestei instituții la nivelul Uniunii Europene, în special în domeniul mediului și schimbărilor climatice (Martin Salvet, Directoratul General Mediu, Educație, Transport și Energie), dar și Comitetul Regiunilor și Comitetul Economic și Social European, unde a fost prezentat modul în care aceste structuri contribuie la transmiterea mesajelor din administrațiile locale și regionale, precum și din societatea civilă (sindicate, patronate, ONG-uri) către structurile co-decizionale europene.

Componenta instituțională a fost completată de câteva incursiuni într-o serie de ecosisteme urbane din Belgia, precum Bruxelles, Anvers, Bruge și Oostende, iar printre obiectivele vizitate s-a numărat și una dintre cele mai moderne stații de epurare la nivelul Uniunii Europene, realizată de Veolia în zona Bruxelles-Nord.

Laurențiu Barbu
Author:

În ciuda opiniei publice, Lorem Ipsum nu e un simplu text fără sens. El îşi are rădăcinile într-o bucată a literaturii clasice latine din anul 45 î.e.n., făcând-o să aibă...

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.