Contemporary Literature Press, sub auspiciile Universității din București, British Council, Institutului Cultural Român și Uniunii Scriitorilor din România, anunță publicarea volumului lui Mircea Barzuca, „O viață. Margareta Sterian (1897-1992)”. Lucrarea este editată de prof. univ. dr. Lidia Vianu, cadru didactic la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a UB, directoare a Editurii pentru Literatură Contemporană – Contemporary Literature Press și a revistei online Translation Café.
Lucrarea amplă, dedicată figurii și operei semnate de Margareta Sterian, artistă plastică, poetă, prozatoare și traducătoare, s-a lansat oficial marți, 11 august 2020, și poate fi consultată și descărcată aici.
„Opera Margaretei Sterian este în același timp impresionant de unitară, de coerentă, dar și diversă. Se simțea nevoia unei prezentări a personalității reale a artistei, ca un îndreptar în înțelegerea operei. Acesta este motivul pentru care ne-am adresat lui Mircea Barzuca, probabil cel mai apropiat, cel mai credincios ucenic al Margaretei. El a fost, cum singur mărturisește, un «ucenic de modă renascentistă al artistei», eminent manager curator, precum și cel mai important cunoscător al operei artistei. El însuși este pictor și critic plastic”, a subliniat Lidia Vianu, editoarea volumului.
Editura Contemporary Literature Press a realizat totodată și Arhiva Margareta Sterian pentru a o reda pe artistă patrimoniului nostru literar și plastic.