Comisia Europeană invită studenți și absolvenți din toate domeniile de cercetare ale Universității din București să acceseze portalul de recrutare pentru locuri de muncă în cadrul Centrului Comun de Cercetare (Joint Research Centre – JRC) al Uniunii Europene, hub-ul UE de generare de cunoaștere științifică și inovare pentru sprijinirea politicilor publice europene.
JRC este structura Comisiei Europene prin care sunt recrutați cei mai buni cercetători pentru a sprijini UE, prin evaluarea rezultatelor cercetării la nivel internațional, cu scopul de a dezvolta politici publice eficiente și de a servi cât mai bine interesului public.
Joint Research Centre colaborează îndeaproape cu diverse organizații de cercetare și de politică din statele membre, cu instituții și agenții europene, precum și cu parteneri științifici din Europa și nu numai, inclusiv în cadrul sistemului Organizației Națiunilor Unite.
Oportunitățile oferite de JRC sunt adresate studenților de la toate nivelurile de studii, precum și absolvenților de la toate disciplinele. Persoanele interesate pot consulta apelurile deschise accesând acest link. În acest moment sunt disponibile apeluri în special din sfera științelor exacte și sociale, dar ocazional apar și oportunități pentru cercetătorii din domeniul științelor umaniste.




