Proiectul Facultății de Chimie și al Asociației Studenților Chimiști a Universității din București (ASC-UB), aflat la cea de-a XI-a ediție, oferă studenților și absolvenților oportunitatea de a participa la o serie de stagii profesionale, menite să le faciliteze integrarea în viața profesională, prin dezvoltarea de competențe și abilități specifice, necesare succesului în domeniu.
În cadrul proiectului, aceștia au posibilitatea de a aplica pentru unul sau mai multe stagii profesionale, atât în cadrul unor instituții de stat, cât și private care vin, în calitate de potențiali angajatori, cu o largă ofertă de stagii individuale de practică.
Pentru a participa la acest proiect, studenții interesați trebuie să trimită formularul de înscriere completat, până luni, 7 august 2023, la adresa de e-mail onshipboard.chimie@gmail.com. În decursul zilelor următoare este posibil să apară noi oferte de stagii, urmând ca programul să fie actualizat. De asemenea, există posibilitatea de a aplica pentru mai multe stagii.
Toate ofertele de stagii ale celei de-a XI-a ediție a proiectului On ShipBOARD 2023 pot fi consultate atât pe site-ul Facultății de Chimie, cât și pe pagina de Facebook a facultății.
Stagiile individuale de practică au un rol foarte important în dezvoltarea profesională a studenților, oferindu-le oportunitatea de a dobândi experiență practică, de a-și dezvolta abilități relevante și de a-și construi o rețea de contacte profesionale, toate acestea contribuie la orientarea profesională a studenților și la creșterea șanselor lor de angajare.
Pe lângă dezvoltarea abilităților profesionale, stagiile individuale de practică contribuie la dezvoltarea personală a studenților. Aceștia învață să lucreze în echipă, să-și gestioneze timpul și să-și dezvolte abilitățile de comunicare și leadership.