Joi, 6 februarie 2020, platforma „Inițiativă pentru Știință în Europa” (ISE) a lansat o campanie care cere guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene și reprezentanților acestora în Consiliul European să propună creșterea bugetului pentru programul-cadru de cercetare Horizon Europe.
În acest sens, cercetătorii, studenții, centrele de cercetare, instituțiile publice, dar și societatea civilă, sunt invitați să semneze petiția disponibilă AICI. Inițiativa a fost avansată având în vedere situația care ar putea duce la o scădere a bugetului programului Horizon Europe pentru următorii 7 ani.
Proiectul platformei „Inițiativă pentru Știință în Europa” poate fi susținut în următoarele moduri:
- prin semnarea petiției;
- prin distribuirea petiției pe rețelele de socializare;
- prin distribuirea petiției pe e-mail și prin newslettere;
- prin aducerea petiției în atenția presei.
Înființată în 2004, platforma „Inițiativă pentru Știință în Europa” este o organizație non-profit cu sediul la Strasbourg care reunește numeroase organizații științifice. Scopul ISE este de a sprijini cercetarea în toate domeniile științei (umaniste, sociale, naturale, tehnologii) la nivel european, implicarea cercetătorilor în conceperea și implementarea politicilor științifice europene.