O nouă specie de plantă a înflorit pentru prima dată în serele Grădinii Botanice „Dimitrie Brandza” a Universității din București. Ceropegia sandersonii Decne, plantă originară din sudul Africii, a fost donată Grădinii Botanice în primăvara anului 2026 de un cadru didactic al Facultății de Biologie a UB. Planta face parte din colecțiile de plante din sere și este cunoscută pentru forma aparte a florilor sale, dar și pentru mecanismul ingenios prin care atrage și utilizează insectele în procesul de polenizare.
„Face parte din colecțiile noastre de plante din sere. Se numește Ceropegia sandersonii Decne. Aparține familiei Apocynaceae și este originară din sudul Africii, arealul său natural întinzându-se din Mozambic până în estul Africii de Sud. Este o plantă erbacee, cățărătoare, suculentă, foarte apreciată pentru florile neobișnuite, de aproximativ 4-7 cm lungime, asemănătoare unei umbrele sau parașute. Este o plantă tânără în colecția serelor Grădinii Botanice „Dimitrie Brandza” a Universității din București, alături de alte exemplare. De această dată, ea a fost cea mai harnică și ne-a răsplătit cu prima sa înflorire. Perioada ei de înflorire în mediul natural este una de lungă durată. Florile ei răspândesc un miros discret de citrice. Parfumul are însă un rol mult mai important decât simpla plăcere olfactivă.” au menționat reprezentanții Grădinii Botanice „Dimitrie Brandza”.
Ceropegia sandersonii are o strategie de polenizare deosebit de interesantă. În mediul natural, florile sale atrag anumite musculițe din genul Desmometopa, care se numără printre principalii săi polenizatori.
Pentru a le atrage, planta folosește mimicria chimică. Compușii volatili eliberați de floare imită anumite semnale olfactive asociate albinelor melifere atunci când acestea sunt atacate. Pentru musculițe, aceste mirosuri pot indica prezența unei surse de hrană.
Odată ajunsă în floare, insecta pătrunde în interior și poate rămâne temporar captivă. Structura florii și perii orientați în jos îi îngreunează ieșirea și favorizează contactul cu polenul. Ulterior, insecta este eliberată și poate transporta polenul către o altă floare. Astfel, ceea ce pare o „sechestrare” este, de fapt, o strategie uimitoare de polenizare.
Ceropegia sandersonii se află pe lista plantelor care au primit Award of Garden Merit (AGM) din partea Royal Horticultural Society (RHS), una dintre cele mai cunoscute organizații horticole din domeniu. Distincția este acordată plantelor care se remarcă prin calități deosebite pentru cultivare, performanță și fiabilitate (capacitate de adaptare la condițiile de mediu) în condițiile potrivite.
Sunteți invitați să vizitați serele (Sera de Expozitie și Pavilionul Pădurea Tropicală din Sera Veche), deschise pentru public marți, joi și vineri între orele 9:00–15:00, sâmbătă și duminică între 9:00–13:00.








