Personal administrativ

ANUNȚ

Câștigătorii concursurilor au obligația de a depune în original sau de a transmite prin poștă sau cu ajutorul serviciilor de curierat care permit confirmarea primirii,  documentele necesare angajării (lista aici), cel târziu la data întocmirii contractului de muncă, la Direcția Resurse Umane – Serviciul Administrare Personal, Rectoratul Universității din București – Șos. Panduri, nr. 90, et. 3, cam. 314. 

Centralizator posturi aflate în concurs

Cererea de înscriere la concurs se înregistrează la Registratura Universităţii din Bucureşti, din Șoseaua Panduri, nr. 90, sector 5, Bucureşti.

Dosarul de concurs este constituit de candidat şi se depune la DIRECŢIA RESURSE UMANE – Biroul Recrutare:

  • în zilele de luni – joi, între orele: 08:00 – 15:30
  • vineri, între orele: 08:00 – 11:30

Candidaţii înscrişi pentru ocuparea posturilor vacante, care nu au câștigat concursul, sunt rugaţi să-şi ridice dosarele în termen de 30 de zile de la data finalizării concursului.

Informații suplimentare se pot obține:

  • avizierul DIRECŢIEI RESURSE UMANE – Biroul Recrutare
  • site-ul www.unibuc.ro;
  • telefon: 0799.210.568;
  • e-mail: concursuri@hr.unibuc.ro.
Unitate administrativăPostDurată postInformații concurs (calendar, tematică, rezultate)Data anunțuluiStatus concurs
Facultatea de Administrație și Afaceri, filiala FocșaniSecretar - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)30.06.2022În desfășurare
Direcția Cămine-Cantine și Activități studențești- Serviciul Cămine Cantine, Biroul Administrare și Gestiune CantinăReferent studii medii - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)29.06.2022În desfășurare
Biroul Audit Public InternAuditor intern - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)29.06.2022În desfășurare
Facultatea de Litere, Centru ID/FR, Departamentul de Științe ale ComunicariiReferent de specialitate - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)29.06.2022În desfășurare
Direcția Patrimoniu ImobiliarReferent de specialitate - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)29.06.2022În desfășurare
Direcția Cămine-Cantine și Activități Studențești, Cantina M. KogălniceanuMuncitor necalificat - 2 posturiNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)29.06.2022În desfășurare
Biroul Asigurarea ConformitățiiȘef birou - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)29.06.2022În desfășurare
Direcția Financiar - Contabilă – Biroul Buget ALOPAdministrator financiar - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)29.06.2022În desfășurare
Departamentul de Consiliere și Orientare pentru CarierăReferent de specialitate - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)29.06.2022În desfășurare
Biroul Situații de Urgență și Protecția MediuluiReferent de specialitate - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)29.06.2022În desfășurare
Direcția IT&C, Serviciul Aplicații InformaticeReferent de specialitate (statistician), cu jumătate de normă - 1 postDeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)29.06.2022În desfășurare
Direcția IT&C, Serviciul Infrastructură IT&CReferent, cu jumătate de normă - 1 postDeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)29.06.2022În desfășurare
Direcția IT&C, Biroul Proceduri și Guvernanță IT&CReferent de specialitate - 1 postDeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)29.06.2022În desfășurare
Direcția IT&C, Serviciul Aplicații InformaticeAnalist programator - 1 postDeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)29.06.2022În desfășurare
Direcția IT&C, Biroul Administrare Sisteme InformaticeAdministrator baze date - 1 postDeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)29.06.2022În desfășurare
Direcția IT&C, Serviciul Aplicații InformaticeAnalist programator ajutor - 1 postDeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)29.06.2022În desfășurare
Facultatea de Jurnalism și Științele ComunicăriiReferent de specialitate - 1 postDeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)29.06.2022În desfășurare
Cabinet RectorReferent de specialitate - 1 postDeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)17.06.2022În desfășurare
Direcția Spații de ÎnvățământReferent de specialitate - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)17.06.2022În desfășurare
Direcția Comunicare şi Relații Publice, Biroul Relații Publice și Organizare de EvenimenteReferent de specialitate cu atribuții în Fundraising - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)17.06.2022În desfășurare
Biroul Situații de Urgență și Protecția Mediului Referent de specialitate - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)09.06.2022Finalizat - Post neocupat
Direcția Secretariat, Biroul Analiză și Formare în Domeniul IntegritățiiSecretar - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)09.06.2022În desfășurare
Facultatea de Litere, Centru ID/FR, Departamentul de Științe ale ComunicariiReferent de specialitate - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022Finalizat - Post neocupat
Editura Universității din BucureștiMuncitor calificat-legător manual - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022În desfășurare
Direcția Cămine-Cantine și Activități studențești- Serviciul Cămine Cantine, Biroul Administrare și Gestiune CantinăReferent studii medii - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022Finalizat - Post neocupat
Direcția Patrimoniu ImobiliarMuncitor necalificat-îngrijitor - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022În desfășurare
Facultatea de Limbi și Literaturi Străine – Biroul AdministrativReferent de specialitate - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022În desfășurare
Direcția Consiliere și Orientare în CarierăConsilier privind orientare în carieră - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022În desfășurare
Direcția Relații Internaționale-Biroul CIVISReferent de specialitate - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022În desfășurare
Direcția Relații Internaționale-Biroul Cooperare Internațională și Studenți StrăiniReferent de specialitate - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022În desfășurare
Facultatea de Jurnalism și Științele ComunicăriiAdministrator șef - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022În desfășurare
Biroul Audit Public InternAuditor intern - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022Finalizat - Post neocupat
Direcția Generală Administrativă, Serviciul CurățenieÎngrijitor - 10 posturiNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022În desfășurare
Direcția Cămine-Cantine și Activități Studențești- Serviciul Cămine CantineReferent de specialitate - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022În desfășurare
Direcția Cămine-Cantine și Activități Studențești, Cantina M. KogălniceanuMuncitor necalificat - 2 posturiNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022Finalizat - Post neocupat
Direcția Generală Administrativă, Serviciul Întreținere și Reparații CurenteMuncitor calificat-mecanic - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022În desfășurare
Direcția Generală Administrativă, Serviciul Întreținere și Reparații CurenteMuncitor calificat- fochist - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022În desfășurare
Staţiunea de Cercetări Ecologice BrăilaÎngrijitor, cu jumătate de normă - 1 postDeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022În desfășurare
Direcția Generală Administrativă, Serviciul Întreținere și Reparații CurenteMuncitor calificat-fochist, cu jumătate de normă - 3 posturiDeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022În desfășurare
Direcția Generală Administrativă, Serviciul Întreținere și Reparații CurenteMuncitor calificat-mecanic - 1 postDeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022În desfășurare
Direcția Generală Administrativă, Serviciul Întreținere și Reparații CurenteMuncitor calificat-prelucrător prin așchiere - 1 postDeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022În desfășurare
Direcția Generală Administrativă, Serviciul Întreținere și Reparații CurenteMuncitor calificat-ipsosar - 1 postDeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022În desfășurare
Direcția Generală Administrativă, Serviciul Întreținere și Reparații CurenteMuncitor calificat-lăcătuș - 1 postDeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022În desfășurare
Direcția IT&C, Serviciul Aplicații InformaticeReferent de specialitate (statistician) - 1 postDeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022Finalizat - Posturi neocupate
Direcția IT&C, Serviciul Infrastructură IT&CReferent, cu jumătate de normă - 1 postDeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022Finalizat - Posturi neocupate
Direcția IT&C, Biroul Proceduri și Guvernanță IT&CReferent de specialitate - 1 postDeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022Finalizat - Posturi neocupate
Direcția IT&C, Serviciul Aplicații InformaticeAnalist programator - 1 postDeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022Finalizat - Posturi neocupate
Direcția IT&C, Biroul Administrare Sisteme InformaticeAdministrator baze date - 1 postDeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022Finalizat - Posturi neocupate
Direcția IT&C, Serviciul Aplicații InformaticeAnalist programator ajutor - 1 postDeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022Finalizat - Posturi neocupate
Direcția Generală Administrativă, Serviciul Pază și ProtecțieȘef birou - 1 postDeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022În desfășurare
Direcția Comunicare și Relații Publice, Biroul Relații Publice și Organizare de EvenimenteReferent de specialitate (administrarea echipamentelor foto, video și IT)NedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022În desfășurare
Direcția Comunicare și Relații Publice, Biroul Relații Publice și Organizare de EvenimenteReferent de specialitate (relații publice și organizare de evenimente) - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022În desfășurare
Direcția Comunicare și Relații Publice, Biroul Identitate Vizuală și Comunicare DigitalăReferent de specialitate (cu atribuții administrative) - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022În desfășurare
Biroul de Control Financiar PreventivReferent de specialitate - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022În desfășurare
Direcția JuridicăConsilier juridic - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022În desfășurare
Departamentul Proiecte de DezvoltareReferent de specialitate - 2 posturiNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022În desfășurare
Biroul Asigurarea ConformitățiiȘef birou - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022Finalizat - Post neocupat
Direcția Financiar - Contabilă – Biroul Buget ALOPAdministrator financiar - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022Finalizat - Post neocupat
Serviciul Achiziții Publice, Biroul Proceduri de Atribuire de Investiții și Reparații CurenteReferent de specialitate - 2 posturiNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022În desfășurare
Direcția Patrimoniu ImobiliarReferent de specialitate - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022Finalizat - Post neocupat
UNIBUC ConsultȘef birou -1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)03.06.2022În desfășurare
Direcția Generală Management Academic - Serviciul
Dezvoltare Curriculară – Biroul Acreditări și Calificări
Referent de specialitate - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)31.05.2022În desfășurare
Biroul Audit Public InternAuditor intern - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)31.05.2022Finalizat - Posturi neocupate
Direcția Resurse Umane – Serviciul SalarizareReferent de specialitate - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)31.05.2022În desfășurare
Biroul Audit Public InternAuditor intern - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)06.05.2022Finalizat - Post neocupat
Centrul de Învățare al Universității din BucureștiReferent de specialitate - 1 postDeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)06.05.2022Finalizat - Post ocupat
Biroul de Control Financiar PreventivReferent de specialitate - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)06.05.2022Finalizat - Post neocupat
Departamentul Proiecte de DezvoltareReferent de specialitate - 2 posturiNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)29.04.2022Finalizat - Posturi neocupate
Grădina Botanică „D. Brândză”Referent de specialitate - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)29.04.2022Finalizat - Post ocupat
Direcția Generală Management Academic - Serviciul Dezvoltare
Curriculară – Biroul Acreditări și Calificări
Șef birou - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)29.04.2022Finalizat - Post ocupat
Direcția Resurse Umane-Serviciul SalarizareReferent de specialitate - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)29.04.2022Finalizat - Post neocupat
Direcția Resurse Umane-Serviciul SalarizareReferent - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)29.04.2022Finalizat - Post neocupat
Direcția Generală Administrativă – Serviciul Întreținere și ReparațiiInstalator - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)13.04.2022Finalizat - Post ocupat
Direcția Generală Administrativă – Serviciul Întreținere și ReparațiiElectrician - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)13.04.2022Finalizat - Post neocupat
Facultatea de Teologie OrtodoxăAdministrator șef - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)13.04.2022Finalizat - Post neocupat
Biroul de Control Financiar PreventivReferent de specialitate - 1 postNedeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)13.04.2022Finalizat - Post neocupat
Grădina Botanică “D. Brandza”Îngrijitor spații verzi - 1 postDeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)13.04.2022Finalizat - Post neocupat
Grădina Botanică “D. Brandza”Muncitor calificat-peisagist - 1 postDeterminatăLink informații concurs (calendar, condiții de participare, grilă salarizare)13.04.2022Finalizat - Post neocupat

Pentru a vizualiza lista de promovări a anului 2022, dați click aici.

NOUTĂȚI

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services