Joi, 25 octombrie 2018, Centrul pentru Integritate academică al Universității din București organizează prezentarea „Plagiatul? Ce ar mai fi de spus?”. Prelegerea va fi susținută de lect. univ. dr. Emilia Șercan în Sala de Conferințe a CARFIA (Str. Dimitrie Brândză, nr. 1), începând cu ora 17:00.
Jurnalist de investigații care, în ultimii ani, a documentat mai multe cazuri de doctorate plagiate, indicând vulnerabilități academice și morale, Emilia Șercan este lector la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității din București. Cu o experiență de peste 20 de ani în jurnalismul de investigații, Emilia Șercan și-a dezvoltat cercetarea în două direcții.
Prima este reprezentată de cenzura în presa comunistă, domeniu în care a obținut titlul de doctor, cu teza intitulată „Forme de control în presa comunistă în perioada 1965-1989”. A publicat teza în anul 2015, la Editura Polirom, sub titlul „Cultul secretului. Mecanismele cenzurii în presa comunistă”.
Cea de-a doua direcție de cercetare este dedicată integrității academice și combaterii plagiatului. În calitate de jurnalist de investigație, a expus cazuri de plagiat în tezele de doctorat ale mai multor politicieni sau personalități publice (prim-miniștri, miniștri, procurori). Pornind de la propriile investigații jurnalistice, ea se concentrează pe analiza științifică a cauzelor și consecințelor plagiatului în comunitatea academică din România. În 2017 a publicat cartea „Fabrica de doctorate sau Cum se surpă fundamentele unei nații” la Editura Humanitas.
CARFIA este primul centru academic din România dedicat domeniului Integrității academice. El a fost creat la Universitatea din București la inițiativa prof. univ. dr. Marian Popescu. De asemenea, UB este membră a Institutului Internațional de Cercetare a Fraudei și Plagiatului Academic (IRAFPA) de la Geneva. Mai multe informații despre Centrul pentru Integritate academică al Universității din București pot fi accesate aici.
Sursă foto: lapunkt.ro




