Conducerea Universității din București condamnă în mod ferm acțiunea de intimidare a jurnalistei Emilia Șercan

Conducerea Universității din București condamnă în mod ferm acțiunea de intimidare a jurnalistei Emilia Șercan


Direcția Comunicare, Relații Publice și Marketing a Universității din București este mandatată să transmită următorul mesaj din partea profesorului Mircea Dumitru, Rector al Universității din București:

„Suntem profund îngrijorați de situația jurnalistei Emilia Șercan și condamnăm în mod ferm acțiunea de intimidare a acesteia. Solicităm instituțiilor statului să depună toate eforturile pentru aflarea și sancționarea celui sau celor în cauză, potrivit normelor legale în vigoare.

Libertatea presei este un bun democratic intangibil care trebuie protejat atât de către instituțiile statului, cât și de către societatea civilă, în ansamblul său. Considerăm că vigilența și reacția instituțiilor statului trebuie să vină în sprijinul protejării siguranței și a vieții jurnaliștilor, a căror activitate contribuie în mod esențial la evoluția și modernizarea societății.

Munca doamnei Emilia Șercan – jurnalist de investigație și cadru didactic universitar –, pusă în slujba demascării imposturii academice, a contribuit în mod semnificativ, în ultimii ani, la întărirea integrității și eticii academice în spațiul universitar românesc.

Ne solidarizăm cu jurnalista Emilia Șercan și cu toți jurnaliștii care își dedică profesia aflării adevărului. Prin efort propriu, prin sacrificiu personal, jurnaliștii sunt cei care, prin mecanismele recunoscute, veghează la bunul mers al societății, la respectarea statului de drept sau a dreptății sociale. Credem cu tărie că puterea conferită în mod constituțional presei trebuie apărată atât de către instituțiile statului, cât și de către societatea civilă, împotriva oricărei încercări de intimidare, cenzură sau atentat la siguranța și viața unui jurnalist.

Universitatea din București își reafirmă angajamentul pentru apărarea statului de drept, a independenței puterilor în stat, precum și pentru susținerea și protejarea libertății de gândire și a libertății cuvântului.”

Prof. Mircea Dumitru, Rector al Universității din București

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.