Marți, 11 decembrie 2018, Secțiunea de Științe Umaniste a Institutului de Cercetare al Universității din București organizează o întâlnire pe tema Postdoctoral fellowships: how to apply? în cadrul The Grant Writing Seminar 2018-2019. Discuția se va concentra în jurul programelor de burse și granturi ICUB pentru tineri cercetători. La întâlnire va participa și prof. Laura Bisaillon (Universitatea din Toronto / Profesor invitat SSU-ICUB), care va vorbi despre programe post-doctorale din America de Nord. Întâlnirea va avea loc în Sala de Seminare a SSU-ICUB (str. Dimitrie Brândză, nr. 1), începând cu ora 18:00.
Bursele ICUB pentru tineri cercetători sunt burse rezidențiale de 3-12 luni destinate tinerilor cercetători performanți din toate domeniile de cercetare. Candidații trebuie să aibă deja titlul de doctor, obținut cu maximum 5 ani până la momentul depunerii aplicației, să fi făcut deja dovada capacității de a lucra cu succes ca cercetători independenți și să nu fie într-o relație contractuală cu Universitatea din București. Mai multe detalii despre bursele ICUB pot fi accesate aici.
Granturile ICUB se adresează tinerilor cercetători (maximum 5 ani de la obținerea titlului de doctor) cu rezultate deosebite obținute în cercetarea științifică și care sunt într-o relație contractuală cu Universitatea din București. Granturile sunt acordate pentru 12 luni. Mai multe detalii despre granturile ICUB pot fi accesate aici.
Scopul seriei The Grant Writing Seminar este acela de a oferi un cadru în care cercetătorii umaniști și ai științelor sociale să se întâlnească, să-și împărtășească experiențele legate de munca de cercetare, să primească și să ofere recomandări despre scrierea aplicațiilor pentru granturi de cercetare naționale și europene. Seria The Grant Writing Seminar se adresează în primul rând tinerilor cercetători, însă cei mai experimentați sunt de asemenea bineveniți. Se urmărește ca, în urma acestor workshop-uri, să se formeze o comunitate de cercetători care să ofere mai departe sprijin cercetătorilor la început de carieră. Întâlnirile seminarului au loc o dată pe lună și sunt organizate de dr. Lorena Anton (SSU-ICUB) și Dr. Mihnea Dobre (SSU-ICUB).
Mai multe detalii despre seminar, precum și formularul de înscriere pot fi accesate aici.




