Vineri, 6 septembrie 2024, are loc Conferința “Exploring the fascinating world of high-energy physics @CERN”, dedicată diseminării rezultatelor programelor educaționale românești desfășurate la CERN (Geneva), în special a “Romanian High-School Students Internship Programme 2024 (HSSIP – RO)”, dar și unor dezbateri pe tema strategiei europene pentru fizica particulelor.
Evenimentul va avea loc începând cu ora 10:00, la Rectoratul Universității din București, în Amfiteatrul Ioan Mihăilescu (Șoseaua Panduri, nr. 90, etajul 1) și va fi dedicat programelor pentru elevi care se desfășoară la CERN (The European Organization for Nuclear Research), Geneva sau în România, având ca tematica fizica energiilor înalte. Alături de invitați, vor fi prezenți elevii participanți la programul “Romanian High-School Students Internship Programme 2024 (HSSIP – RO)” (desfășurat în perioada 2-15 iunie 2024, la CERN, în Geneva) împreună cu cei care participă la “What is the Universe made of? High Energy Physics Summer School” (3-6 septembrie 2024, Facultatea de Fizică a Universității din București).
Mai multe detalii pot fi accesate în agenda integrală a evenimentului și pe pagina conferinței.
Despre HSSIP – RO 2024
Ediția din 2024 a programului HSSIP i-a adus împreună pe cei 24 de elevi de liceu admiși la program (din peste 350 de aplicații eligibile din întreaga țară) și pe profesorii însoțitori cu formatori și cercetători în domeniu cu scopul de a crea o experiență intensivă de două săptămâni într-un cadru deschis și interactiv, care a inclus prelegeri, vizite și experimente, inclusiv în laboratoarele educaționale ale CERN Science Gateway.
Programul, dedicat elevilor români cu vârsta de peste 16 ani, este coordonat de Facultatea de Fizică a Universității din București, în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH) și grupul “Education, Communication and Outreach” CERN. Acesta a fost conceput astfel încât să dea elevilor ocazia să se familiarizeze cu noțiuni introductive ale fizicii particulelor elementare și energiilor înalte, dar și cu detectorii de la LHC (Large Hadron Collider) prin interacțiune directă cu cercetătorii de la CERN.
Totodată, HSSIP – RO 2024 a reprezentat pentru liceenii participanți un prilej de a se implica în proiecte de grup, pe care au avut ocazia de a le prezenta la final, dar și de a vizita principalele facilități de cercetare și laboratoare experimentale ale CERN, multe dintre ele unice în lume. În mod special, elevii au avut, la această ediție, ocazia de a audia prelegeri și de a interacționa cu fizicieni cu rezultate și distincții remarcabile, inclusiv premiul Nobel, unii aflați ei înșiși în vizită la CERN.
Mai multe informații, precum și programul integral al evenimentului pot fi accesate aici.
Echipa de organizare, coordonată de Universitatea din București, în colaborare cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH) și ECO Group CERN, aduce împreună cercetători și cadre didactice din diferite echipe de la CERN, institute și universități importante din țară și din străinătate.
În acest an, programul este finanțat prin modulul CERN-RO (PNCD IV – Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării/ Institutul de Fizică Atomică IFA), proiectul DUROCERN – Descoperă Universul cu Romania@CERN.
Coordonatorul național al CERN HSSIP-RO este Roxana Zus, cadru didactic la Facultatea de Fizică a Universității din București și reprezentant desemnat al României în „CERN Teacher and Student Forum”. Din echipa care a contribuit la succesul programului fac parte, alături de cercetătorii din Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH): Călin Alexa, Marina Rotaru, Alexandra Tudorache, Valentina Tudorache, cadrele didactice de la Facultatea de Fizica a Universității din București (FF-UB): Mădălina Boca, Andreea Croitoru, Mihaela Pârvu, Oana Ristea, dar și doctoranda Ioana Duminică (FF-UB & IFIN-HH). Echipa a beneficiat și de sprijinul necondiționat asigurat de Raluca Sibinescu (UB), Andreea Cârstea (UB), Cristina Melinte (IFA) și echipa administrativă din UB.
Echipa coordonată de Călin Alexa și Roxana Zus continuă să facă eforturi pentru aprobarea unui buget anual care să finanțeze cele trei programe educaționale la CERN, dedicate cadrelor didactice, studenților și elevilor din învățământul liceal.
Detalii despre edițiile anterioare ale programelor educaționale la CERN și rezultatele obținute în cadrul acestora pot fi accesate aici, aici și aici.