Prof. dr. hab. Ewa Głowniak, prezentare în cadrul Seminarelor Departamentului de Geologie

Prof. dr. hab. Ewa Głowniak, prezentare în cadrul Seminarelor Departamentului de Geologie

23 octombrie 2018 în Evenimente, Știri

Joi, 25 octombrie 2018, în cadrul Seminarelor Departamentului de Geologie, va avea loc conferința cu titlul „Polish Jura Chain (Central Poland) – a classical area for studies on the Upper Jurassic marine facies and the ammonites”, susținută de Prof. dr. hab. Ewa Głowniak. Evenimentul va avea loc începând cu ora 18:00 în Amfiteatrul „Prof. Sabba Ștefănescu” al Facultății de Geologie (Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 1).
În cadrul prezentării vor fi evidențiate cele mai importante aspecte ale cercetărilor efectuate asupra faunelor de ammoniți Jurasic târzii din Polonia Centrală și aplicațiile acestora. Succesiunea carbonatică de vârstă Jurasic superior din lanțul muntos Jura Poloneză este una continuă, fără întreruperi sau condensări, ceea ce face această zonă excepțional de utilă pentru studii filogenetice, biostratigrafice și paleoecologice. Asociațiile bogate și diverse de ammoniți din această zonă includ specii din trei provincii biologice majore ale Jurasicului târziu: Submediteraneană, Boreală și Tethysiană.
Dr. hab. Ewa Głowniak este profesor la Facultatea de Geologie a Universității din Varșovia. Stratigraf și paleontolog, aceasta este specialistă în studiul mediilor carbonatice marine din timpul Jurasicului, precum și al faunelor de ammoniți folosite în scopul descifrării stratigrafiei acestor depozite. În prezent efectuează o vizită de studiu la Departamentul de Geologie al Facultății de Geologie și Geofizică din cadrul Universității din București. Cercetarea desfășurată aici are ca scop revizuirea taxonomică a ammoniților din Jurasicul târziu, existenți în colecțiile găzduite de Laboratorul de Paleontologie al Departamentului de Geologie.

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.