SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE
Miercuri, 28 octombrie 2020, prof. univ. dr. Marian Popescu, directorul Centrului de Acțiune, Resurse, Formare pentru Integritate Academică (CARFIA) al Universității din București a fost ales membru al Biroului Institutului de Cercetare și Acțiune privind Frauda și Plagiatul Academic, în cadrul adunării generale a IRAFPA, ținută înainte de începerea Colocviului internațional „Cercetare și Acțiune privind Integritatea Academică”.
În acest mandat, prof. univ. dr. Marian Popescu va realiza unul dintre cei patru poli ai IRAFPA, „Transferul de cunoaștere”, destinat formării tinerilor cercetători și doctoranzi în domeniul eticii și integrității academice.
În cadrul aceleiași reuniuni care a avut loc la Universitatea din Coimbra din Portugalia, a fost realeasă și președinta IRAFPA, prof. univ. dr. Michelle Bergadaà, cadru didactic al Universității din Geneva, precum și alți membri ai acestei structuri, prof. univ. dr. Paulo Peixoto, cadru didactic al Universității din Coimbra, și prof. univ. dr. emerit Michel Kalika, cadru didactic al Universității Jean Moulin Lyon 3.
La colocviul internațional „Cercetare și Acțiune privind Integritatea Academică”, un eveniment științific dedicat unei ample dezbateri privind integritatea academică, desfășurat în perioada 27-31 octombrie 2020 la Coimbra, prof. univ. dr. Marian Popescu a reprezentat Universitatea din București. Directorul CARFIA a prezidat prima sesiune a colocviului, intitulată „Les pouvoirs respectifs des ordres juridique et académique”. Mai multe detalii despre acest simpozion internațional pot fi accesate aici.
De asemenea, de curând, prof. univ. dr. Marian Popescu a fost desemnat reprezentant național pentru Consiliul Europei, în cadrul Platformei Pan-europene pentru etică, transparență și integritate în educație (ETINED), pentru perioada 2020-2021. În calitatea sa de membru ETINED, prof. univ. dr. Marian Popescu va reprezenta întreg mediul educațional din România.
Scopul ETINED, o platformă dedicată Eticii, Transparenței și Integrității în Educație lansată în anul 2015 de Consiliul Europei, este acela de a combate plagiatul și corupția în educație, precum și de a forma și promova o reală cultură a eticii și integrității academice la nivel european.
Cadru didactic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a UB, prof. univ. dr. Marian Popescu a fondat în 2018 CARFIA, primul centru academic din România dedicat domeniului Integrității academice. În cadrul CARFIA se organizează ateliere și seminare pe tema integrității academice, precum și școli de vară, cu scopul continuării efortului de pregătire a consilierilor de integritate ai UB. Mai multe detalii despre activitatea centrului sunt disponibile pe site-ul CARFIA.