Universitatea din București are plăcerea de a anunța că prof. univ. dr. Mihai Nicolae Ducea, membru corespondent al Academiei Române și cadru didactic la Facultatea de Geologie și Geofizică a UB, a fost ales membru al Academiei Europaea. Această recunoaștere de excepție confirmă performanța academică și cercetarea de înalt nivel desfășurată de profesorul Mihai Ducea atât în România, cât și în Statele Unite ale Americii.
Licențiat în geologie și geofizică la Universitatea din București și doctor în geologie al California Institute of Technology, profesorul Mihai Nicolae Ducea activează, din anul 2001, la Universitatea Arizona, unde a parcurs toate treptele academice, de la profesor asistent la profesor titular. Este responsabil al Universității Arizona pentru activitatea bursierilor Fulbright și Erasmus, primind peste 100 de cercetători în stagii academice.
Din 2011, profesorul Ducea este cercetător asociat al Universității din București, iar din 2021 este profesor titular în cadrul Facultății de Geologie și Geofizică a UB, fiind titular al cursurilor de petrologie magmatică și metamorfică, geologie fizică, geocronologie, thermocronologie, tectonică regională, petrologie tectonică și evoluția geochimică a planetei.
Profesorul Ducea a desfășurat activități de cercetare în unele dintre cele mai importante zone muntoase ale lumii, precum Anzii, Carpații, Himalaya și Tibet, publicând peste 200 de articole în reviste de top din domeniul geoștiințelor, alături de peste 650 de coautori din 30 de țări. În prezent, este editor-șef al „Geological Society of America Bulletin“, una dintre cele mai importante publicații internaționale în domeniu, funcție pe care o deține din 2017.
Cu un index h de 74 pe Google Scholar și peste 15.000 de citări în principalele motoare scientometrice, prof. univ. dr, Mihai Nicolae Ducea a fost inclus, în 2022, de Academic Analytics în topul celor mai citați 100 de oameni de știință americani în domeniul geoștiințelor. De-a lungul carierei sale, a coordonat proiecte de cercetare cu finanțări de peste 24 de milioane de dolari.
Ales membru corespondent al Academiei Române în anul 2021, profesorul Ducea este, de asemenea, membru în prestigioase societăți științifice din lume: Societatea Geologică a Americii, American Geophysical Union, Mineralogical Society, Geochemical Society, precum și în numeroase comisii internaționale în asociații profesionale
Academia Europaea, înființată în 1988, cu sediul la Londra, are ca principal obiectiv promovarea și propagarea în spațiul european a excelenței în științe umaniste, drept, științe economice, sociale și politice, matematică, medicină și în toate ramurile științelor naturale și tehnologice, pentru beneficiul societății. Academia Europaea vizează, de asemenea, promovarea educației publicului de toate vârstele, din întreaga Europă, în disciplinele specifice, precum și stimularea învățământului și cercetării ca factori de progres.
Universitatea din București îl felicită pe profesorul Mihai Nicolae Ducea pentru această performanță remarcabilă și îi urează succes în activitatea sa viitoare!




