Profesori ai Universităţii din Bucureşti premiaţi de Academia Română

Profesori ai Universităţii din Bucureşti premiaţi de Academia Română

09 ianuarie, 2017 in Actualitate, Știri

Vineri, 16 decembrie 2016, au fost decernate Premiile Academiei Române pe anul 2014, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Aula Academiei Române. Premiile Academiei Române sunt acordate în fiecare an pentru contribuţii deosebite în domenii ştiinţifice şi de cultură, pentru întreaga carieră sau pentru lucrări excepţionale.

În cadrul acestui eveniment, au fost premiaţi profesori ai Universităţii din Bucureşti la următoarele secţiuni: secţia de ştiinţe chimice, secţia de ştiinţe geonomice şi secţia de filosofie, teologie, psihologie și pedagogie.

Lector univ. dr. Viorel Cîrcu, cadru didactic al Facultăţii de Chimie, a primit premiul „Gheorghe Spacu“ pentru grupul de lucrări Cristale lichide luminescente.

Lector univ. dr. Mihaela Matache, de la Facultatea de Chimie, a primit premiul „Costin D. Neniţescu“ pentru lucrarea Molecule gazdă obţinute selectiv prin chimie dinamică adaptativă.

Premiul „Simion Mehedinţi“ i-a fost acordat conf. univ. dr. Ionuţ Săvulescu, prodecan al Facultății de Geografie, pentru lucrarea Vegetaţia forestieră a Munţilor Iezer.

La categoria filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie, premiul „Ion Petrovici“ a fost acordat prof. univ. dr. Sabin Totu, cadru didactic la Facultatea de Filosofie, pentru lucrarea Filosofie şi creştinism. Dimensiuni filosofice şi teologice.

Premiile Academiei Române sunt acordate din primii ani de funcţionare a forului de ştiinţă şi cultură. În 1867, s-a decis constituirea „premiilor fondatorilor”, pornind de la fondul constituit din importanta donaţie a lui Evanghelos Zappas. Acestui fond i s-a adăugat suma de 5.000 de lei, donată de domnitorul Al. I. Cuza, din 1863, cu scopul instituirii unor premii ştiinţifice şi literare româneşti. Primul premiu al Academiei Române a fost acordat lui Timotei Cipariu, pentru manuscrisul lucrării Gramatica limbii române. Partea analitică.

Cele 78 de premii ale Academiei Române acordate în prezent sunt repartizate pe domenii corespunzătoare celor 14 secţii ştiinţifice, iar fiecare premiu poartă numele unei personalităţi ilustre din domeniul creaţiei ştiinţifice, literare şi artistice naţionale.

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.