Marți, 29 decembrie 2020, a avut loc online cea de-a IV-a ediție a galei „Premiilor Ad Astra pentru excelență în cercetare”. În cadrul evenimentului au fost acordate 15 premii, două dintre acestea fiind obținute de cadre didactice ale Universității din București, în domeniile Științe Fizice și Chimice și Științe Sociale și Discipline Umaniste.
Astfel, lect. univ. dr. Șerban Nicolae Stamatin, cadru didactic la Facultatea de Fizică a UB a fost distins cu Premiul de Excelență în Cercetare doctorală pentru cercetători cu o experiență mai mică de 7 ani și afiliere în România, în domeniul Științe Fizice și Chimice.
De asemenea, conf. univ. dr. Ioana Podină, profesoară la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a UB, a obținut Premiul de Excelență în Cercetare doctorală pentru cercetători cu o experiență mai mică de 7 ani și afiliere în România, în domeniul Științe Sociale și Discipline Umaniste.
Totodată, o altă laureată cu afiliere în România, care profesează în prezent în altă instituție, și-a desăvârșit tot parcursul educațional în cadrul UB. Astfel, dr. Mădălina Icriverzi, în prezent cercetătoare la Institutul de Biochimie al Academiei Române, este absolventă a Școlii Doctorale de Biologie a UB.
Lista completă a câștigătorilor celei de-a IV-a ediții a „Premiilor Ad Astra pentru excelență în cercetare” poate fi consultată aici.
Gazda evenimentului organizat în parteneriat cu Radio România Cultural a fost Corina Negrea, jurnalistă de știință, iar fizicianul și inventatorul Cristian Presură a fost invitat de onoare. Ca și în edițiile anterioare ale evenimentului, pe lângă domeniile mai sus-menționate, au mai fost acordate distincții și pentru ariile de cercetare Științele Vieții; Științele Pământului și Științele Spațiale; Matematică și Informatică; Științe Inginerești.
Înființată în anul 2002, Asociația Ad Astra reunește cercetători români de pretutindeni și promovează excelența în cercetare. Scopul principal al Asociației Ad Astra este dezvoltarea cercetării în România. În această linie se înscrie și proiectul „Premiile Ad Astra pentru excelență în cercetare” care își propune identificarea și popularizarea modelelor de succes, a rezultatelor excepționale ale cercetătorilor români din țară și din afara ei.
Spre deosebire de distincțiile științifice care se oferă drept recunoaștere a activității pe o perioadă de timp îndelungată, aceste premii evidențiază numai rezultatele științifice remarcabile obținute de candidați în ultimii 5 ani. Rezultatele științifice trebuie să fie recunoscute pe plan internațional și documentate prin lucrări publicate în reviste sau edituri de prestigiu.
„Premiile Ad Astra pentru excelență în cercetare” se acordă o dată la doi ani și sunt grupate în două categorii: premii pentru cercetători în prima fază a carierei (mai puțin de 7 ani de la susținerea doctoratului) și premii pentru cercetători avansați (mai mult de 7 ani de la susținerea doctoratului). Ele acoperă șase domenii științifice. Pentru fiecare domeniu, în cadrul fiecărei categorii, Ad Astra acordă două premii: unul pentru cercetători care au afilierea la o instituție din România și altul pentru cercetători care dețin / au deținut cetățenia română și au afilierea la o instituție din străinătate. Ca în fiecare an, juriile Ad Astra (câte unul pentru fiecare din cele șase domenii științifice) au fost compuse din personalități care provin din mediul academic și/sau de cercetare din România sau din afara ei. Componența juriilor pentru ediția a IV-a poate fi accesată aici.
Înregistrarea completă a celei de-a patra ediții a „Premiilor Ad Astra pentru excelență în cercetare” poate fi urmărită aici.