CIVIS invită profesorii și cercetătorii Universității din București să depună proiecte în cadrul celui de-al doilea apel de finanțare pentru activități de cercetare și colaborare Africa-Europa. Propunerile, care urmăresc promovarea colaborării în domeniul cercetării între universitățile membre CIVIS și partenerii asociați din universitățile africane, trebuie să fie legate de cel puțin una dintre cele cinci teme principale ale CIVIS Hub:
Climă, mediu, energie
Societate, cultură, patrimoniu
Sănătate
Orașe, spații, mobilități
Transformarea digitală și tehnologică
Se poate aplica doar până pe 31 mai 2025 și exclusiv prin intermediul acestui portal. Candidații selectați vor fi anunțați cel târziu la începutul lunii noiembrie 2025, iar proiectele pot fi realizate începând cu 1 noiembrie 2025.
Prin acest apel, CIVIS își propune să sprijine inițiativele de bottom-up pentru cercetarea comună, promovând inovarea, colaborarea pe termen lung și deschiderea către sectoarele non-academice. Sunt finanțate activități precum:
școli doctorale sau alte măsuri de formare pentru doctoranzi
ateliere sau școli tematice pe o temă de cercetare
reuniuni pentru înființarea unui grup de cercetare în cadrul CIVIS
întâlniri cu părțile interesate din mediul neacademic
ateliere pentru pregătirea unei publicații mai ample privind rezultatele cercetării
proiecte științifice cetățenești
Atât cadrele didactice, cât și cercetătorii postdoctorali din toate universitățile membre CIVIS sunt eligibili pentru a depune o cerere de finanțare, atât timp cât sunt membri permanenți ai facultății sau angajați cu un contract pe termen mai lung decât perioada de finanțare.
Propunerile trebuie să implice cel puțin trei universități CIVIS din Europa sau Africa (dintre care cel puțin două universități europene), să respecte tipurile de activități finanțate și să fie puse în aplicare până la 30 iunie 2026.
Fiecare proiect selectat poate primi până la 10.000 de euro, în funcție de locație și de numărul de mobilități preconizate.
Profesorii și cercetătorii care intenționează să organizeze un eveniment la o universitate parteneră trebuie mai întâi să se consulte cu persoana de contact de la acea universitatea înainte de depunerea cererii. Toți solicitanții (un reprezentant/ proiect) trebuie să informeze biroul CIVIS local cu privire la cererea lor – persoana de contact: Raluca Amza.
Universitatea din București, sesiune de informare cu privire la apelul CIVIS
Mai multe detalii despre contextul și posibilitățile acestui apel, precum și recomandări privind modul de pregătire a candidaturilor vor fi discutate în cadrul unei sesiuni de informare online ce va avea loc luni, 14 aprilie 2025, între orele 12.00-13.00 CET. Pentru înregistrare, completați acest formular.
CIVIS – Alianța Universităților Civice din Europa reunește 11 universități orientate spre cercetare din Europa (în calitate de membri cu drepturi depline) și 6 universități de top din Africa (în calitate de membri asociați), pentru a concepe împreună programe educaționale, a promova mobilitatea personalului și a studenților și a încuraja dezvoltarea unui mediu academic angajat social. Această nou apel pentru propuneri vizează consolidarea cercetării comune în rândul celor 17 instituții membre. Întrebările generale pot fi adresate pe seed-funding-2025@lists.civis.eu.