În luna februarie 2023, odată cu lansarea programului Săptămâna verde, un grup de cadre didactice din Facultatea de Geografie a Universității din București a realizat un proiect de sprijin pentru mediul preuniversitar care a constat în programarea și organizarea a 12 prelegeri cu subiecte asociate obiectivelor propuse de Ministerul Educației.
Prezentările s-au desfășurat în amfiteatrele facultăților de Geografie și Chimie ale UB, precum și în Aula Facultății de Drept a UB atunci când numărul de participanți a fost foarte mare, în perioada 1 martie-31 mai 2023.
Cadrele didactice ale Facultății de Geografie au propus o suită de teme care nu doar au lămurit concepte de actualitate, ci au adus în atenția elevilor subiecte extrem de atractive, precum: colectarea datelor de mediu, cuantificarea eficienței ariilor naturale pentru conservarea biodiversității, amprenta de carbon, rolul rețelelor sociale pentru rezolvarea problemelor de mediu, rolul pădurilor în atenuarea efectelor schimbărilor climatice, consumul durabil, comportamentul responsabil pentru mediu sau utilizarea telefonului mobil în evaluarea stării mediului.
Participanți din 27 de județe ale României
În cifre acest program a însemnat: 12 prelegeri susținute în format hibrid, 11 cadre didactice universitare din Departamentele de Geografie Regională și Mediu, respectiv Meteorologie și Hidrologie ale Facultății de Geografie, câteva zeci de voluntari din Asociația Studenților Geografi, 216 licee și chiar școli gimnaziale înscrise din București și 27 de județe ale țării (Ilfov, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Dolj, Gorj, Timiș, Hunedoara, Sibiu, Brașov, Bistrița-Năsăud, Baia Mare, Satu Mare, Suceava, Bacău, Neamț, Botoșani, Vaslui, Galați, Vrancea, Buzău, Constanța, Tulcea, Ilfov, Călărași, Giurgiu), 221 de cadre didactice din mediul preuniversitar care au înscris și însoțit copii, peste 7100 de elevi participanți din care aproape 3.000 prezenți fizic în amfiteatrele noastre.
„Reușita acestui program este cu siguranță susținută de experiențele anterioare ale Facultății de Geografie care a pus știința la dispoziția elevilor din mediul preuniversitar prin programele anterioare: Porți Deschise către Geografie (perioada 2019-2020) și Amfiteatrul Virtual (perioadele 2020-2021 și 2021-2022)”, au transmis reprezentanți ai Facultății de Geografie a UB.
Pentru a asigura succesul inițiativei, precum și pentru a oferi profesorilor coordonatori din licee posibilitatea de a include prezentările în proiectele lor pentru Săptămâna Verde, cadrele didactice ale UB implicate au pus la dispoziția persoanelor interesate programul detaliat al Săptămânii Verzi care poate fi accesat aici.