Progrese remarcabile în cadrul DUNE, experimentul internațional despre neutrini, în care este implicată și o echipă a UB

Progrese remarcabile în cadrul DUNE, experimentul internațional despre neutrini, în care este implicată și o echipă a UB

În cadrul Neutrino 2020, cea mai mare conferință de fizică din domeniul cercetării cu neutrini, organizatorul Fermilab – Fermi National Accelerator Laboratory va prezenta participanților informații de actualitate despre proiectul DUNE – Deep Underground Neutrino Experiment, mega experimentul internațional de vârf dedicat studierii neutrinilor și dezintegrării protonilor, în care sunt implicați peste 1000 de cercetători din 175 de instituții aflate în 32 de țări, printre care și un grup de cadre didactice și studenți de la Facultatea de Fizică a Universității din București, precum și specialiști din cadrul Centrului European de Cercetări Nucleare – CERN de la Geneva.

Participanții interesați de proiectul DUNE pot afla în ce stadiu se află cercetarea, care au fost progresele înregistrate în ultima perioadă luni, 29 iunie 2020, în cadrul conferinței Neutrino 2020.

Conferința se desfășoară exclusiv online în perioada 22 iunie-2 iulie 2020. Mai multe detalii despre conferință (program, prezentări, dezbateri, instrucțiuni despre încărcarea posterelor științifice și a site-urilor tematice) pot fi accesate aici. Un al aspect inedit al Neutrino 2020 este posibilitatea înscrierii gratuite chiar și după deschiderea conferinței, carea avut loc luni, 22 iunie 2020. Astfel, înregistrarea gratuită este deschisă pentru toți cei interesați aici.

Deși inițial conferința Neutrino 2020 era programată pentru a se desfășura în Chicago, Statele Unite ale Americii, implicând și taxe de participare, din cauza actualei crize sanitare, organizatorii au schimbat modul de desfășurare al evenimentului, iar cei care au plătit deja taxa de înscriere vor fi rambursați.

În ultima perioadă, în cadrul DUNE s-au făcut progrese remarcabile. Recent, au fost făcute primele demersuri pentru instalația Neutrino Long-Baseline (LBFN), care va asigura spațiul, infrastructura și fasciculul de particule pentru DUNE. Pe 23 iunie 2020, compania de construcții Kiewit Alberici Joint Venture a efectuat prima detonare subterană la Sanford Lab din Lead, Dakota de Sud. Astfel, constructorii sunt pe cale să îndepărteze 800.000 de tone de rocă pentru a face loc instalării detectoarelor gigantice la circa 1.5 km sub pământ. Acest dispozitiv ultraperformant, aflat la o distanță de 1.300 de kilometri faţă de sursa de neutrini, va permite oamenilor de știință să identifice noi fenomene subatomice și să transforme potențialul de înțelegere a neutrinilor și a rolului lor în Univers.

O galerie virtuală a experimentului, care include fotografii, videoclipuri și grafice, precum și informații detaliate despre DUNE și LBFN sunt disponibile gratuit aici și aici. Totodată, cercetătorii implicați în proiect testează și materiale care vor fi utilizate la producerea celui mai puternic fascicul de neutrini din lume.

În cadrul proiectului de amploare, echipa UB, reprezentată de prof. univ. dr. Ionel Lazanu, prof. univ. dr. Alexandru Jipa, lect. univ. dr. Marius Călin, drd. Mihaela Pârvu și drd. Ana Chiriacescu, este implicată în activităţi de simulare a interacţiilor neutrinilor cu nucleele de argon. Aceste interacții contribuie la clarificarea mecanismelor fizice care au loc în evoluția supernovelor, cât şi în probleme legate de fondul radioactiv natural şi indus în sistemul de detecţie. Echipa UB a participat la montarea și testarea unor componente ale părţii electrice a unui detector de neutrini și contribuie la testarea acestuia, la achiziţia și analiza de date.

Colaborarea DUNE este coordonată de Ştefan Söldner-Rembold, profesor de fizică la Universitatea din Manchester și Edward Blucher, profesor de fizică la Universitatea din Chicago. Întreaga structură organizatorică este un consorţiu cu grupuri de lucru și comitete pentru a asigura buna desfășurare a activităților, dezvoltarea detectorilor, a prototipurilor și coordonarea eficientă a relației dintre DUNE și LBNF, pe de o parte, şi CERN, pe de altă parte.

Mai multe despre Proiectul DUNE – Deep Underground Neutrino Experiment găsiți aici:
http://www.dunescience.org/ 
http://neutrinos.fnal.gov/
http://lbnf.fnal.gov/faq.html

SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services