Echipa ArchaeoSciences#RO a ICUB, implicată în realizarea a trei articole de paleogenetică publicate în revista Science

Pe data de 26 august 2022, în numărul 377 al prestigioasei reviste Science, au fost publicate trei articole de paleogenetică, în care Universitatea din București, prin echipa ArchaeoSciences#RO din cadrul ICUB, a fost implicată:

(1) “The genetic history of the Southern Arc: A bridge between West Asia and Europe”

(2) “Ancient DNA from Mesopotamia suggests distinct pre-pottery and pottery Neolithic migrations into Anatolia”

(3) “A genetic probe into the ancient and medieval history of Southern Europe and West Asia”

Acestea prezintă rezultate privind istoria genetică a unora dintre cele mai vechi civilizații care au apărut și au înflorit în „Arcul de Sud” dintre Europa și Asia, o regiune geografică care se întinde din Caucaz și Levant, de-a lungul Anatoliei și Mării Egee până în Balcani. De-a lungul acestui arc s-au cristalizat și s-au răspândit diverse culturi umane antice. Deși au avut un impact profund asupra civilizației umane în ansamblu, unele dintre ele supraviețuind până în prezent, există încă multe lacune privind cunoașterea lor.

Cercetarea paleogenetică poate aduce noi informații privind modul de viață, răspândirea și limba acestor civilizații, dar necesită cercetări sistematice la scară largă spațio-temporală.

În cadrul celor trei lucrări publicate simultan în revista Science, sunt raportate rezultate de secvențiere a întregului genom, de la 727 de indivizi umani, din perioade diferite (începând din preistorie până în epoca medievală), completând lacune majore în bazele de date de paleogenetică. Studiul a fost condus de David Reich, Iosif Lazaridis și Songül Alpaslan-Roodenberg și de la Universitatea Harvard (USA), alături de Ron Pinhasi de la Universitatea din Viena (Austria), împreună cu alți 202 co-autori, și reprezintă o testare a ipotezelor arheologice, genetice și lingvistice formulate cu privire la această regiune de-a lungul timpului. Ele prezintă o imagine sistematică a istoriilor interconectate ale popoarelor din această regiune, de la originile agriculturii până la epoca medievală târzie.

Patria și răspândirea limbilor anatoliene și indo-europene

Rezultatele genetice despre perioadele Neolitic/Calcolitic și Epoca Bronzului, prezentate în primul articol „The genetic history of the Southern Arc: A bridge between West Asia and Europe”, sugerează că patria familiei de limbi indo-anatolice este Asia de Vest, cu doar unele dispersări secundare de indo-europeni non-anatolieni din zona de stepă. În prima etapă, în urmă cu aproximativ 7.000-5.000 de ani, oamenii cu ascendență genetică din Caucaz s-au mutat spre vest în Anatolia și spre nord în stepă. Este posibil ca unii dintre aceștia să fi vorbit forme ancestrale ale limbilor anatoliene și indo-europene.

Toate limbile indo-europene vorbite pot fi urmărite până la venirea păstorilor de stepă (Yamnaya), cu strămoși vânători-culegători din Caucaz și vânători-culegători estici, care în urmă cu aproximativ 5.000 de ani au inițiat un lanț de migrații în Eurasia, legând Europa din Vest de China și India în Est. Expansiunile lor sudice în Balcani și Grecia și la est peste Caucaz în Armenia au lăsat o amprentă distinctă în ADN-ul oamenilor din epoca bronzului din regiune.

Pe măsură ce se extindeau, descendenții păstorilor Yamnaya s-au amestecat cu populațiile locale. Apariția limbilor greacă, paleo-balcanică și albaneză (indo-europeană) în sud-estul Europei și a limbii armene în vestul Asiei s-a datorat migranților vorbitori de indo-europeană din stepă. În sud-estul Europei, impactul Yamnaya a fost profund. „Găsim în Albania, Bulgaria, Croația, Serbia oameni care apar genetic ca și cum ar fi fost transplantați din stepă”, spune David Reich. Legătura este inconfundabilă și, pe măsură ce timpul a trecut, noii veniți s-au asimilat cu localnicii, lăsând mai mult din moștenirea lor în nordul Peninsulei Balcanice decât în sud, dar având un impact lingvistic pe tot parcursul străbătut de aceștia. Armenia este de asemenea unul dintre puținele locuri în care mulți bărbați sunt încă descendenți direcți pe linia lor paternă din populațiile Yamnaya.

Pentru Anatolia nu a putut fi stabilită legătura dintre stepă și vorbitorii de limbi anatoliene din cauza absenței ascendențelor de vânători-culegători, în contrast cu toate celelalte regiuni în care se vorbeau limbile indo-europene.

„Anatolia a găzduit diverse populații care descindeau atât din vânători-culegători locali, cât și din populațiile estice din Caucaz, Mesopotamia și Levant”, spune Songül Alpaslan-Roodenberg. Oamenii din regiunea Marmara și din sud-estul Anatoliei, din regiunea Mării Negre și a Mării Egee au avut variații ale acelorași genuri de ascendenți. Ascendența europeană sau de stepă a fost absentă până în mileniul I î.Hr. și nici atunci nu a fost profundă.

Absența strămoșilor de stepă în Anatolia sugerează că răspândirea limbilor anatoliene nu poate fi explicată pe baza migrației din stepă, ca toate celelalte limbi indo-europene. „Există ideea că migranții de stepă au intrat în Anatolia fie din Balcani, fie din Caucaz, dar dacă au existat, erau o picătură într-o găleată„.

Spre deosebire de impermeabilitatea surprinzătoare a Anatoliei la migrațiile de stepă, sudul Caucazului a fost afectat de mai multe ori, inclusiv înainte de migrațiile Yamnaya.

Primele societăți agricole și interacțiunile lor

Cea de-a doua lucrare publicată în Science, „Ancient DNA from Mesopotamia suggests distinct pre-pottery and pottery Neolithic migrations into Anatolia”, încearcă să explice cum s-au format cele mai timpurii populații neolitice ale lumii. Articolul prezintă primele date de paleogenetică pentru fermierii din neoliticul pre-ceramic de pe malul Tigrului din nordul Mesopotamiei – atât în estul Turciei, cât și în nordul Irakului – o regiune primordială a originilor agriculturii. De asemenea, studiul de față include primele date ADN de la fermierii preolari din insula Cipru, contemporani cu cea mai timpurie expansiune maritimă a fermierilor din estul Mediteranei. În plus, articolul oferă noi date pentru fermierii neolitici timpurii din Zagros de nord-vest, împreună cu primele date din Armenia. Prin completarea acestor lacune, studiul contribuie la cunoașterea istoriei genetice a acestor societăți complementare cercetărilor arheologice, care au documentat interacțiunile  economice și culturale complexe, ce au lăsat urme materiale vizibile. Rezultatele demonstrează amestecul cu populații pre-neolitice de vânători-culegători din Anatolia, Caucaz și Levant și arată că aceste culturi agricole timpurii au format un continuum de strămoși care reflectă geografia Asiei de Vest. Rezultatele evidențiază, de asemenea, cel puțin două valuri de migrație din inima Semilunii Fertile la primii fermieri din Anatolia.

„Rezultatele genetice oferă sprijin unui scenariu de rețea de contacte pan-regionale între comunitățile agricole timpurii și de schimburi, în special în materie de materii prime exotice, pe distanțe lungi. Ele oferă, de asemenea, noi dovezi că tranziția neolitică a fost un proces complex care nu a avut loc doar într-o regiune centrală, ci și în Anatolia și Orientul Apropiat”, spune Ron Pinhasi.

Așadar, datele ADN, alături de cele de antropologie fizică și arheologie, contribuie la completarea imaginii privind originea primilor fermieri.

Perioada istorică

Cel de-al treilea studiu, „ A genetic probe into the ancient and medieval history of Southern Europe and West Asia”, susține teoria conform căreia vechii „micenieni” ai Greciei pot fi modelați ca un amestec într-un raport de aproximativ 1:10 dintre o populație derivată din stepă asemănătoare Yamnaya și o populație din Marea Egee de „minoici”, dar cu variații necunoscute anterior care clarifică aspectele sociale ale procesului de amestecare a populațiilor.

„Partea genetică miceniană nu era monolitică”, spune Iosif Lazaridis. Ascendența de stepă a fost comună, la niveluri scăzute, la toate clasele sociale. Unii bărbați de elită au avut descendența paternă în populațiile de stepă, dar alții, precum faimosul războinic Griffin de lângă anticul Pylo, nu. Trebuie să ne imaginăm migranții de stepă ca pe un element al populației care s-a integrat, atât social, cât și genetic, în societățile din Marea Egee, și nu ca un popor aparte care i-a dominat.

Rezultatele acestui studiu ne arată, de asemenea, că ascendența oamenilor care au trăit în jurul Romei în perioada imperială a fost aproape identică cu cea a indivizilor romani/bizantini din Anatolia, în timp ce italienii înainte de perioada imperială aveau o distribuție foarte diferită. Acest lucru sugerează că Imperiul Roman, atât în partea de vest cu durată mai scurtă de viață, cât și în partea de est, bizantină, centrată pe Anatolia, a avut o populație diversă, dar similară, care provine într-o măsură substanțială din populații pre-imperiale anatoliene.

Această descoperire este un alt exemplu al modului în care rezultatele arheogenetice pot furniza informații care nu pot fi obținute din alte surse și care sunt esențiale pentru înțelegerea istoriei speciei noastre, chiar și în cazul perioadelor istorice bine documentate.