Pentru al nouălea an consecutiv, Universitatea din Bucureşti a participat, în cursul lunilor septembrie şi octombrie, la desemnarea laureatului Premiului Goncourt, alegerea României, eveniment organizat sub patronajul Academiei Goncourt, cu sprijinul Institutului Francez din România.
În acest context, vineri, 29 octombrie 2021, Departamentul de Limba şi Literatura Franceză al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti, în colaborare cu CRU – Centrul de Reuşită Universitară, Agenţia universitară a Francofoniei, a organizat masa rotundă cu tema Écrire, ne pas écrire à la lisière de l’(in)humain. La Liste Goncourt – Le Choix de la Roumanie 2021.
În viziunea Juriului Universităţii din Bucureşti, locul întâi îi revine romanului La plus secrète mémoire des hommes, de Mohamed Mbougar Sarr (vot unanim – primul de acest fel de când DLLF-UB participă la evenimentul Goncourt), urmat de romanele Enfant de salaud, de Sorj Chalandon (locul II), şi La Carte postale, de Anne Berest (locul III).
Juriul Universităţii din Bucureşti, coordonat de prof. dr. Lidia Cotea, specialist în literatură franceză contemporană şi cadru didactic al Departamentului de Limba şi Literaura Franceză, a avut în componenţă zece studenţi de la toate cele trei cicluri de studiu: Fabiana Florescu, preşedintele juriului, Cristina Croitoru, Miruna Bordea, Diana Dinică, Alexandra Oancea, Camelia Rizoiu, Daniela Tănase, doctorande ale Şcolii doctorale de Studii Literare şi Culturale, Loredana Stănică, Ruxandra Apetrei, masterande ale programului de Studii Franceze şi Francofone, Oana Ciuraru, studentă la specializarea Filologie, Franceză A.




