Proiectul „Săptămânile Internaționale ale Universității din București” (SIUB) continuă în perioada 27 octombrie – 2 noiembrie 2018 prin organizarea unor serii de acțiuni dedicate culturii chineze.
Deschiderea oficială a evenimentului coincide cu deschiderea Săptămânilor Internaționale ale Universității din București în anul universitar 2018-2019 și va avea loc în Aula Magna a Facultății de Drept (Bd. Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46).
Organizate de Institutul Confucius al Universității din București în parteneriat cu Centrul Cultural Chinez, evenimentele dedicate Culturii Chineze vor debuta cu spectacolul susținut de Ansamblul Artistic din Provincia Henan, eveniment la care accesul va fi permis doar în baza unei invitații. Săptămâna Culturii Chineze își propune să dezvăluie publicului complexitatea acestei culturi în cadrul atelierelor de scriere, de poezie și de muzică.
Programul complet al Săptămânii Culturii Chineze la Universitatea din București poate fi accesat aici.
