Universitatea din București continuă tradiția inițiativelor dedicate responsabilității față de mediu, echității și bunăstării comunității prin organizarea celei de-a treia ediții a Săptămânii Sustenabilității, desfășurată în perioada 27 octombrie – 2 noiembrie 2025.
Evenimentul reunește, ca și în anii anteriori, workshopuri, activități educaționale, competiții, campanii și acțiuni de conștientizare, toate aliniate celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (SDGs) promovate de Organizația Națiunilor Unite. Programul complet al evenimentelor este disponibil aici.
Ce ne propunem?
Creșterea conștientizării și implicării comunității universitare în practici sustenabile, pornind de la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, prin activități educative și de conștientizare, sportive și socio-culturale: promovarea educației pentru dezvoltare durabilă, creșterea gradului de incluziune și reducerea inegalităților, promovarea stării de bine și a unui stil de viață sănătos și responsabil, creșterea conștientizării și implicării privind protecția mediului și utilizării responsabile a resurselor și dezvoltarea spiritului de responsabilitate socială a comunității academice.
Cum?
Vă puteți alătura la una sau mai multe activități, în funcție de interesele și disponibilitatea dumneavoastră. De asemenea, vă invităm să urmăriți pagina de Facebook asociată evenimentului pentru știri și actualizări relevante și desigur, pentru a învăța cât mai mult despre inițiativele UB din sfera sustenabilității.
Când?
Seria evenimentelor dedicate sustenabilității va debuta luni, 27 octombrie 2025, la ora 10:00, cu o serie de ateliere de formare care vor avea loc în Sala Consiliului de Administrație a Rectoratului Universității din București (Șoseaua Panduri, nr.90).
Marți, 28 octombrie 2025, participanții sunt invitați la două sesiuni dedicate soluțiilor inovative pentru orașe verzi și responsabilității consumatorilor: „Mini UrbanLab pentru orașe verzi”, susținut de Diana Dobrin (UrbanizeHub România) și „Sustenabilitatea și protecția consumatorului – mijloace concrete pentru o societate echitabilă”, cu Sorin Mierlea (InfoCons).
Joi, 30 octombrie 2025, vor avea loc două activități speciale: de la ora 9:00, turul ghidat „Descoperă patrimoniul UB” în Grădina Botanică Dimitrie Brandza, urmat de atelierul „Să învățăm despre speciile invazive”, susținut de prof. univ. dr. Paulina Anastasiu în sala P08 a Clădirii Administrative din Grădina Botanică. La turul ghidat pot participa maximum 30 de persoane, iar cei interesați sunt invitați să se prezinte la intrarea principală a Grădinii Botanice la ora 8:50.
Tot joi, în intervalul 14:00 – 16:00, este programată prezentarea serviciilor de suport UB, o sesiune dedicată studenților, unde vor participa structuri precum Serviciul Incluziune, Echitate și Egalitate de Șanse (SIEFS), Departamentul de Consiliere și Orientare pentru Carieră (DCOC), Centrul de Învățare UB (CI), Serviciul Erasmus și CIVIS, Erasmus Student Network Bucharest (ESN UniBucharest), Direcția IT&C și Direcția Cămine-Cantine și Activități Studențești. Această prezentare va avea loc și vineri, 31 octombrie, în intervalul 9:00 – 11:00.
Recompensăm interesul pentru sustenabilitate
În perioada 27 octombrie – 2 noiembrie 2025, membrii comunității UB sunt invitați să participe la concursul „Sustenabil zi de zi” și să exemplifice cum, în viața de zi cu zi, sunt mai sustenabili.
Fie că vorbim despre utilizarea transportului în comun, fie de crearea propriilor grădini urbane sau de reducerea consumului de plastic, toate activitățile trebuie imortalizate în fotografii sau filmulețe încărcate pe Facebook folosind hashtag-urile #sustenabilZIdeZI și #UniBucSustenabil și o descriere despre modalitatea în care aceste acțiuni contribuie la un mediu mai sustenabil.
Testăm cunoștințele despre sustenabilitate
Pe toată durata săptămânii, membrii comunității UB sunt invitați să descopere Universitatea din București printr-un quizz durabil. Inițiativa este o invitație pentru studenți, cadre didactice și personal administrativ să își testeze cunoștințele și să învețe lucruri noi despre UB și despre activitățile conexe Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă propuse prin Agenda ONU 2030. Quizz-ul interactiv creat pe platforma Kahoot este disponibil aici.
Săptămâna pașilor la UB, premii în valoare totală de 3000 de lei
Tot în perioada 27 octombrie – 2 noiembrie 2025, organizăm a treia ediție a concursului „Săptămâna pașilor la UB” și invităm toți membrii comunității UB să se întreacă în… pași. Oferim la schimb premii în valoare totală de 3000 de lei pentru primele 9 persoane care, în perioada concursului, reușesc să facă cei mai mulți pași înregistrați în aplicația Pacer, ca membri ai competiției „Săptămâna pașilor la UB”. Mai multe detalii cu privire la înscrierea în competiție sunt disponibile în regulamentul disponibil aici.
Campanie de donații pentru elevii programului SEED
Profităm de inițiativa „Săptămânii sustenabilității” să readucem în atenția comunității UB activitățile desfășurate în cadrul proiectului SEED – Sprijin Educațional pentru Elevii Defavorizați, prin care voluntarii Fundației UB ajută, an de an, elevii defavorizați să obțină rezultate mai bune la școală. Mai multe detalii despre cum vă puteți implica sunt disponibile aici.
Fit & Green în sălile de sport ale Universității din București
În perioada 27 – 30 octombrie, membrii comunității UB sunt invitați la o „pauză de sport” în care să învețe câteva exerciții utile, mai ales în cazul în care activitatea desfășurată este sedentară. Organizate cu sprijinul Departamentului de Educație Fizică și Sport, sesiunile de mișcare vor avea loc în mai multe intervale orare și se vor desfășura în sala de sport din Campusul Panduri (Șoseaua Panduri, nr. 90), dar și în sala de sport Pitar Moș, din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine a UB (Strada Pitar Moș).
Săptămâna fără lift
Pe parcursul întregii săptămâni, membrii comunității UB sunt invitați să descopere beneficiile mișcării zilnice și să se alăture demersului „Săptămâna fără lift”. Ardem calorii, nu electricitate!
Schimbare prin reciclare – campanie de colectare echipamente electrice
În perioada 27 octombrie – 2 noiembrie 2025, UB, prin punctele de colectare Envrion amplasate în diferitele campusuri ale univeristății, se transformă într-un hub de colectare a echipamentelor electrice pe care membrii comunității UB nu le mai utilizează.
Despre Săptămâna Sustenabilității la Universitatea din București
După succesul înregistrat la primele două ediții, organizate în 2023 și 2024, și din dorința de a fi o universitate pentru generațiile viitoare – o instituție modernă, inovativă și eficientă, continuăm demersurile pentru crearea și consolidarea unui climat sustenabil pentru generațiile viitoare. Anii trecuți, sute de membri ai comunității Universității din București au participat la prima și a doua ediție a „Săptămânii Sustenabilității”, despre care puteți consulta mai multe informații aici și aici.
De altfel, în ultimii ani, rezultatele obținute ca urmare a inițiativelor comunității Universității din București au permis recunoașterea instituțională la nivel național și internațional, ca instituție activă în urmărirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.
Astfel, în 2025, UB este prima universitate din România și pe locul 93 la nivel mondial în topul Times Higher Education Impact Rankings, pentru implicarea în activități de dezvoltare durabilă.
Programul complet al evenimentelor organizate la nivelul Universității din București ca parte a proiectului „Săptămâna Sustenabilității” este disponibil aici.