Cea de-a șasea ediție a Școlii de Vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele (MSciTeh) a început, pentru elevii de liceu, luni, 21 august 2023 și a avut tema „Aplicațiile științei și cercetării pentru sănătate”. Pentru al doilea an consecutiv, Școala de Vară s-a desfășurat sub patronajul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Programul își propune să le facă accesibile participanților laboratoarele de cercetare, experiența cercetătorilor de la institutele de pe Platforma de Educație și Cercetare din Măgurele, a cadrelor didactice din Universitatea din București și ale invitaților acestora pentru stimularea și creșterea interesului față de știință.
La deschiderea oficială a evenimentului, care a avut loc începând cu ora 12:00 în Sala de Festivități a Institutului de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH) (Strada Reactorului nr. 30, Măgurele, Ilfov), au fost anunțați să ia cuvântul ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, directorul proiectului Extreme Light Infrastructure Nuclear Physics al IFIN-HH, dr. Călin Ur, directorul Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat al Universității din București, prof. univ. dr. Virgil Băran, directorul general al Institutului de Fizică Atomică, dr. Florin Buzatu, directorul general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, dr. ing. Constantin Ionescu, precum și deputatul George Tuță, chestor al Camerei Deputaților.
Sesiunea de deschidere a evenimentului a fost moderată de lect. univ. dr. Anamaria Nicola, cadru didactic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.
6 facultăți și 7 institute colaborează pentru Școala de Vară
Școala de Vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele este un eveniment organizat în consorțiul ReCoNnect – Noaptea Cercetătorilor, de Universitatea din București, Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH) și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).
Pe lângă cercetătorii celor două institute, sunt implicate cadre didactice și studenți de la Universitatea din București, prin Facultatea de Biologie, Facultatea de Chimie, Facultatea de Fizică, Facultatea de Geologie și Geofizică Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și Facultatea de Psihologie și Științele Educației. Acestora li se adaugă, ca parteneri, institutele de fizică de pe platforma Măgurele, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor, Institutul de Științe Spațiale, Institutul de Fizică Atomică și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică.
Mai multe detalii cu privire la ediția din 2023 a MSciTeh pot fi consultate pe https://msciteh.educatiepentrustiinta.ro.