Scrisoare deschisă adresată Ministrului Educației privind schimbările de la conducerea Institutului Limbii Române

Scrisoare deschisă adresată Ministrului Educației privind schimbările de la conducerea Institutului Limbii Române

17 ianuarie 2018 în Comunicate de presă, Știri

Rectorii celor mai prestigioase universități din România sunt semnatarii unei scrisori deschise adresate Ministrului Educației, Liviu Marian Pop, în legătură cu situația Institutului Limbii Române (ILR).
Rectorul Universității din București, prof. Mircea Dumitru, alături de rectorul Universității ,,Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, acad. prof. Ioan Aurel Pop, și de rectorul Universității din Vest din Timișoara, prof. Marilen Pirtea, protestează față de intenția anunțată de conducerea ILR, de a schimba componența Consiliului de coordonare a instituției.
Cei trei rectori arată în scrisoarea deschisă că ,,solicitarea de înlocuire a membrilor vine la doar un an de la intrarea în funcțiune a actualului Consiliu și apreciind că activitatea desfășurată în acest interval de către membrii acestuia a avut efecte benefice pentru consolidarea eficienței și a prestigiului instituției, conducerile universităților semnatare consideră că inițiativa directorului Institutului Limbii Române este inadecvată, lipsită de temei.”
Mai mult, aceștia își exprimă adeziunea față de proiectele propuse de actualul Consiliu privind reorganizarea ILR, ,,care se înscriu în linia durabilă a activităților de promovare a limbii, literaturii, culturii și civilizației românești peste hotare.”
Rectorii prof. Mircea Dumitru, acad. prof. Ioan Aurel Pop și prof. Marilen Pirtea solicită public menținerea în funcție a Consiliului de coordonare, în actuala sa componență.
Scrisoarea deschisă adresată Ministrului Educației este disponibilă aici.

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.