Institutul Cultural Român (ICR) continuă seria „Dezbaterile VERSUS” cu o nouă temă de reflecție: „Un adevăr vs. Mai multe adevăruri”. Evenimentul va avea loc marți, 8 aprilie 2025, începând cu ora 18:30, în Sala Mare a ICR (Aleea Alexandru, nr. 38). Dezbaterea va fi moderată de lect. univ. dr. Daniel Nica, cadru didactic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a UB.
Încă de la începuturile sale, filosofia s-a întrebat care este natura adevărului. Mai precis, a încercat să afle dacă adevărul este unic și obiectiv sau, dimpotrivă, multiplu, influențat de epocă, perspectivă și structuri sociale.
Tema acestei ediții, „Un adevăr vs. Mai multe adevăruri”, explorează această problemă filosofică fundamentală, cu atât mai relevantă în contextul social actual, când dezacordurile asupra a ceea ce este adevărul sunt adesea reduse la caricaturizări și poziții extremiste, care deviază fie spre scientismul radical, fie spre un relativism absurd.
La dezbatere va participa prof. univ. dr. Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române, susținător al ideii că adevărul este unul, adică obiectiv și deci independent de varietatea interpretărilor subiective. Această poziție, ce își are originea în tradiția filosofiei analitice, susținte că orice formă de cunoaștere trebuie să ducă la rezultate coerente, care pot fi verificate. Punând această teorie în practică, dacă două persoane cercetează independent același fenomen, atunci ar trebui să ajungă la aceeași concluzie, ceea ce dovedește că adevărul este unic.
Domnului prof. univ. dr. Mircea Dumitru i se va alătura prof. univ. dr. Cristian Iftode, directorul Departamentului de Filosofie Practică și Istoria Filosofiei din cadrul Facultății de Filosofie, care va argumenta că adevărul este multiplu, adică determinat de contexte sociale, istorice și structurile de putere. Această viziune, inspirată de gânditori precum Nietzsche și Foucault, susținte că ceea ce considerăm „adevăr” este construit în interiorul unor „regimuri de adevăr” specifice fiecărei epoci.
Atât prof. univ. dr. Mircea Dumitru, cât și prof. univ. dr. Cristian Iftode, susțin că pozițiile lor, deși diferite, sunt esențiale pentru buna funcționare a unei societăți democratice, care trebuie să echilibreze nevoia de adevăr obiectiv cu recunoașterea diversității de perspective.
Dezbaterea de pe 8 aprilie nu este doar o dispută teoretică, ci are implicații majore asupra modului în care ne raportăm la democrație, știință, politcă și cunoaștere.