Volumul din anul 2021 al seriei de Geografie a revistei Analele Universității din București este unul aniversar, marcând 70 de ani de apariție neîntreruptă a publicației.
Având cea mai lungă istorie printre publicațiile Facultății de Geografie de la Universitatea din București, revista este considerată prima revistă științifică cu apariție continuă care a reunit de-a lungul anilor contribuții importante ale unor profesori remarcabili și cercetători însemnați din lumea geografilor români.
Analele Universității din București, Seria Geografie, reprezintă una dintre cele mai vechi reviste de geografie din România, cu apariție anuală. Simțul de răspundere al generațiilor de geografi și semnificația revistei pentru dezvoltarea științei geografice și a sistemului de învățământ superior geografic în România, prin contribuția Universității din București, au fost factori decisivi în asigurarea apariției acestei publicații de-a lungul timpului. Promovarea și lansarea lucrărilor tinerilor geografi au contribuit la încurajarea și instruirea acestora în arta scrisului științific, constituind o adevărată profesiune de credință a editorilor, care s-a menținut și a continuat până în prezent. Rolul special pe care îl au științele geografice în cercetarea mediului din perspectiva modificărilor actuale cu efecte globale și de durată ne întăresc convingerea că Seria Geografie a Analelor Universității din București își va continua existența, fiind adaptată în permanență la exigențele științifice și tehnice ale timpurilor.
Primul număr, în anul 1952
Primul număr al revistei s-a intitulat Revista Universității C.I. Parhon și a Politehnicii București – seria Științe ale Naturii și a apărut în 1952. Din 1956 revista își va schimba denumirea în Analele Universității C.I. Parhon București și va publica doar contribuțiile științifice ale autorilor acestei universități. În 1962, odată cu schimbarea numelui Universității C.I. Parhon în Universitatea din București, noul titlu al revistei va fi Analele Universității din București, titlu purtat până în prezent.
La începutul anilor 1960 a apărut o serie separată privind domeniul Geologie-Geografie, ca o consecință a începutului procesului de diversificare pe domenii în cadrul științelor naturii. Volumul XVII/1969 al revistei Analele Universității din București este primul număr dedicat domeniului Geografiei.
În deceniile care au urmat, structura revistei s-a diversificat, volumele incluzând în afara articolelor științifice, o serie de note, recenzii ale aparițiilor editoriale și prezentări ale evenimentelor științifice care au avut loc în același an sau cu un an înainte.
După anul 2000, trei numere au fost dedicate unor date importante pentru dezvoltarea geografiei: 1) în 2000 – volum dedicat centenarului învățământului geografic la Universitatea din București (1900-2000); 2) în 2004 – volum dedicat celui de-al 30-lea Congres al Uniunii Geografice Internaționale organizat la Glasgow în august 2004; 3) în 2010 – volum aniversar de 110 ani de învățământ geografic la Universitatea din București (1900-2010) și 20 de ani de la organizarea Facultății de Geografie la Universitatea din București (1990-2010).
Din anul 2010 revista s-a bucurat în continuare de noi realizări. În anul 2011 a fost creat site-ul revistei, în permanență actualizat cu informații, pentru a veni în sprijinul cititorilor și al potențialilor autori. În ultimii ani, revista a fost indexată în importante baze de date internaționale, câștigând o mai mare vizibilitate și bucurându-se de o serie de contribuții științifice valoroase atât din partea autorilor români, cât și din străinătate. Din anul 2019, revista este înregistrată în baza de date CROSSREF, tuturor materialelor cuprinse în structura volumelor fiindu-le atribuite codurile .doi.
Astfel, în anul 2021 a sosit timpul pentru un al patrulea volum dedicat unui nou moment remarcabil în întreaga istorie a revistei: 70 de ani de apariție editorială la Universitatea din București.
„La Mulți Ani, Analele Universității din București, seria Geografie, o continuă și frumoasă istorie pe mai departe!”, este mesajul transmis de echipa redacțională.
Mai multe detalii despre volum pot fi accesate aici.




