Sâmbătă, 13 noiembrie 2021, Departamentul de Teologie Istorică, Biblică și Filologie al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București a organizat Simpozionul de Teologie biblică intitulat „Sfânta Scriptură în spiritualitatea ortodoxă”.
Evenimentul, organizat cu ocazia Zilei Bibliei, s-a desfășurat online pe platforma Google Meet.
Lucrările simpozionului au structurate pe două sesiuni și s-au deschis cu un cuvânt de inaugurare rostit de pr. conf. univ. dr. Marian Vild, director al Departamentului de Teologie Istorică, Biblică și Filologie al FTOUB.
Tot în cadrul primei sesiuni, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, a susținut o prelegere cu titlul „Sfânta Scriptură și accederea în dinamica veșniciei sau despre cuvântul viu”.
Sesiunea a doua a lucrărilor a fost dedicată unor prezentări mai scurte (short papers) susţinute atât de cadre didactice care predau disciplinele biblice la FTOUB și la facultățile de teologie din Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și Craiova.
Prin tema aleasă, organizatorii au intenționat să reliefeze rolul determinant și locul central pe care Sf. Scriptură îl ocupă în spiritualitatea ortodoxă. Programul integral al simpozionului, lista conferențiarilor și temele propuse pot fi consultate aici.