Joi, 9 decembrie 2021, Departamentul de Teologie Istorică, Biblică și Filologie din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București a organizat Simpozionul de Teologie Istorică intitulat „Sf. Voievod Neagoe Basarab, de la coroana domnului de țară la cununa sfințeniei. Moment omagial (1521-2021)”.
Simpozionul s-a desfășurat în regim online, prin intermediul platformei Google Meet.
Lucrările simpozionului au fost organizate în două sesiuni, în cadrul cărora specialiști în istorie, majoritatea cadre didactice care predau discipline istorice în diferite universități din țară (București, Târgoviște, Pitești, Arad), au abordat tema simpozionului din diverse perspective.
Prezentarea principală i-a aparținut domnului dr. Mihai Grigore, de la Leibniz-Institut für Europäische Geschichte din Mainz, Germania. Susținută în deschiderea simpozionului, aceasta s-a intitulat În dialog cu titanii. Sf. Neagoe Basarab și discursul european de teologie politică în sec. al XVI-lea.
Prin tema aleasă, organizatorii simpozionului și-au propus să evidențieze rolul determinant pe care voievodul Neagoe Basarab l-a jucat la începutul sec. al XVI-lea în istoria și cultura poporului român. Detalii privind organizarea și programul sunt disponibile aici.