Evenimentul, transmis pe pagina de Facebook a Universității din București vineri, 12 noiembrie 2021, începând cu ora 13:30
Vineri, 12 noiembrie 2021, începând cu ora 13:30, specialiști din cadrul Universității din București, alături de medicul Valeriu Gheorghiță, coordonator al Campaniei Naționale de Vaccinare Anti-COVID-19, vor răspunde întrebărilor celor interesați, cu privire la pandemia de COVID-19 și fenomenele asociate, la procesul de vaccinare împotriva COVID-19, precum și la măsurile pe care trebuie să le luăm pentru a fi în siguranță, în cadrul unui eveniment transmis în direct pe pagina de Facebook a Universității din București.
La dialog vor participa prof. univ. dr. Petronela Ancuța, specialist în imunologie, cadru didactic la Facultatea de Biologie a UB și la Universitatea din Montréal, prof. univ. dr. Carmen Chifiriuc, specialist în microbiologie și imunologie, cadru didactic la Facultatea de Biologie și prorector pentru Cercetare al Universității din București, și prof. univ. dr. Marian-Gabriel Hâncean, sociolog specializat în studiul și modelarea statistică a rețelelor sociale, cadru didactic la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a UB. Nu în ultimul rând, în cadrul dialogului vor lua cuvântul și prof. univ. dr. Veronica Lazăr, specialist în microbiologie, imunologie și virologie, cadru didactic la Facultatea de Biologie a UB, precum și prof. univ. dr. Cosima Rughiniș, cadru didactic la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a UB și specialist în construcția socială a cunoașterii, mai ales cea privind corpul și imunitatea.
Evenimentul va fi deschis de sociologul Marian Preda, cadru didactic la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială și rectorul Universității din București, care va aborda, din perspectivă sociologică, o temă de interes ridicat, respectiv campania de vaccinare împotriva COVID-19.
Dialogul se va bucura și de participarea coordonatorului Campaniei Naționale de Vaccinare Anti-COVID-19 din România, Valeriu Gheorghiță, medic militar primar infecționist și cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Acesta va oferi publicului informații cu privire la campania de vaccinare din România.
Evenimentul va fi moderat de Mirabela Amarandei, specialist în comunicare și purtător de cuvânt al Universității din București.
Având drept punct de pornire întrebările transmise de persoanele interesate, atât la adresa de mail vaccinare.anticovid@unibuc.ro, cât și în secțiunea de comentarii a fotografiilor din albumul Informat și vaccinat @UB pe pagina de Facebook a Universității sau în cadrul evenimentului creat pe Facebook, dialogul propune publicului următoarele teme de discuție:
- Rolul științei și al medicinei în lupta pentru viață;
- Ce sunt, cum au evoluat și ce conțin? Prezentarea ultimelor noutăți științifice;
- Diferențele dintre vaccinul antigripal și vaccinul anti COVID-19;
- Cum se transmite infecția cu SARS-CoV2 prin lanțuri de contacte umane;
- Rolul intervențiilor non-farmaceutice în gestionarea contextului pandemic;
- Vaccinarea ca proces. De ce este important să ne vaccinăm și cum putem dobândi imunitatea colectivă?;
- Cum procedăm după dobândirea imunității colective? Mai respectăm măsurile de protecție sanitară?
Îi încurajăm pe toți cei interesați să adreseze întrebări vorbitorilor și în timpul desfășurării evenimentului, în secțiunea de comentarii a transmisiunii live de pe pagina de Facebook a UniBuc.
Universitatea din București reiterează angajamentul său față de deciziile luate la nivel instituțional, menite să asigure accesul la educație, formare și cercetare pentru toți studenții săi în mod echitabil, și să protejeze, totodată, siguranța și starea de sănătate a acestora, precum și a cadrelor didactice și personalului administrativ.
Pentru a crește șansele reluării activităților didactice în format fizic, dar și pentru a contribui la revenirea la o situație normală în toate sferele vieții personale și profesionale, Universitatea din București recomandă întregii societăți, dar mai ales comunității sale academice – studenți, cadre didactice, cercetători și personal administrativ – să se vaccineze, în măsura în care starea de sănătate le permite acest lucru, minimizând astfel riscurile îmbolnăvirii și ale transmiterii virusului.