Sâmbătă, 5 aprilie 2025, o echipă alcătuită din șase studenți ai Facultății de Fizică din cadrul Universității din București a luat parte la etapa națională a Concursului Național Studențesc de Fizică „Dragomir Hurmuzescu”, desfășurată la Universitatea de Vest din Timișoara.
La ediția din acest an, reprezentanții Universității din București s-au evidențiat din nou prin rezultate foarte bune, toți membrii echipei fiind premiați. Premiul III a fost acordat studenților Anastasia Herbil (anul I), Alexandru Moroșanu (anul II) și Andrei Opincă (anul III), iar mențiunea a fost acordată lui Robert-Mihăiță Rădoi (anul I), Mihai Lupului Stănescu (anul II) și Diana Drăghici (anul III).

Competiția, cu o tradiție solidă în peisajul învățământului superior de fizică din România, a reunit studenți din cadrul Consorțiului Universitar al Facultăților de Fizică din țară: Universitatea din București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea din Craiova.
Scopul concursului este acela de a încuraja excelența academică, spiritul de competiție și motivația pentru performanță în rândul tinerilor pasionați de fizică. Competiția este structurată în funcție de anul de studiu. Pentru studenții din anii I și II, proba a constat în rezolvarea de probleme din domenii fundamentale ale fizicii (pentru anul I: mecanică; pentru anul II: electricitate și magnetism, fizică moleculară și termodinamică, optică), în conformitate cu programa concursului. Totodată, pentru studenții din anii terminali (anii III și IV – programul Fizică Tehnologică), concursul presupune prezentarea orală a rezultatelor propriilor cercetări, desfășurate pe o temă aleasă, în general cea a lucrării de licență sau a proiectului de diplomă.
Universitatea din București îi felicită pe studenții participanți și le mulțumește cadrelor didactice care au contribuit activ la pregătirea și desfășurarea etapei locale și naționale a concursului.




