Fundația Alfred Toepfer (F.V.S.) și Fundația Academică Națională Germană (Studienstiftung des deutschen Volkes) invită studenții din România să aplice la programul de burse „You and Europe”. Menit să promoveze diversitatea academică și culturala, programul urmărește să dezvolte un spațiu creativ în care participanții să aibă șansa de a lucra împreuna pentru modelarea viitorului Europei.
Bursa se adresează studenților din Europa care doresc să urmeze întregul program de masterat la o universitate din Germania. Inițiatorii încurajează participarea studenților cu rezultate peste medie la studiile anterioare și care au demonstrat un angajament remarcabil față de studii (10-15% dintre cei mai buni studenți ai anului).
Pot aplica la bursă studenții de la toate disciplinele din cadrul universităților de științe aplicate (cu excepția studenților de la colegiile de artă și muzică și a celor de la universitățile de științe aplicate care urmează studii în domeniul artelor vizuale și spectacolului, designului, filmului și muzicii).
Studenții care au obținut deja diploma de admitere la învățământul superior sau o diplomă de licență în Germania nu sunt eligibili pentru o bursă.
Bursa include următoarele beneficii:
- O bursă lunară acordată în funcție de nevoi, cuprinsă între 300 și 1.155 EUR, plus beneficii suplimentare (subvenții pentru asigurarea de sănătate, alocație familială etc.) pe durata standard a unui program de masterat.
- Două întâlniri anuale de networking pe teme europene cu toți bursierii programului „You and Europe”. Costurile de transport, cazare, masă și taxele de participare la program vor fi acoperite de organzatori.
- Includerea în programul de mentorat al Studienstiftung. La cerere, Studienstiftung va desemna un bursier al Studienstiftung în orașul universitar, care va acționa ca persoană de contact directă pentru noii sosiți, oferind îndrumare și sprijin la fața locului.
- Pentru studenții din țările UE și din țările candidate la aderarea la UE, admiterea în programul de burse al Studienstiftung.
Pentru a se înscrie în program, studenții trebuie să fie nominalizați de un profesor universitar, prin intermediul platformei de aici, până la cel târziu 2 decembrie 2026.
Termenul limită pentru depunerea tuturor documentelor de candidatură este 4 ianuarie 2027.
Informații suplimentare despre programul de burse „You and Europe” pot fi găsite pe platforma oficială, sau contactând organizatorii la adresa de email yes@toepfer-stiftung.de, responsabil Joanne Sonnemäker.




