Studenții, cadrele didactice și cercetătorii Universității din București sunt invitați să aplice pentru o bursă de studiu sau de cercetare în străinătate pentru anul universitar 2021-2022, oferită de alte state în baza documentelor de colaborare bilaterală sau în mod unilateral. Apelul la candidaturi este lansat de Ministerul Educației și Cercetării, prin Agenția de Credite și Burse de Studii.
Bursele se adresează studenților, cadrelor didactice și cercetătorilor, precum și elevilor din România și vizează atât studiile universitare de licență / de masterat / de doctorat, cât și eventuale stagii de cercetare și specializare (cu durate cuprinse între 3 și 10 luni) și cursuri de vară.
Programul de burse de acord bilateral oferă candidaților posibilitatea de a studia în una din următoarele țări: Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Cehia, Iordania, Mongolia, Nigeria, Polonia, Slovacia, Turkmenistan și Ungaria.
Persoanele interesate de acest program de burse pot afla mai multe informații în legătură cu oferta pentru anul universitar 2021-2022, condițiile de eligibilitate, termenele limită de transmitere a dosarelor, numărul și tipul burselor oferite, modele de documente necesare întocmirii dosarului de candidatură pe site-ul Agenției de Credite și Burse de Studii, la secțiunea Burse / Acord bilateral.
De asemenea, detalii suplimentare despre condițiile de aplicare pentru fiecare stat în parte, burse și actele necesare pot fi accesate aici, iar reprezentanții Agenției de Credite și Burse de Studii pot fi contactați la adresa de e-mail burse@roburse.ro și la numărul de telefon 021/310.19.05.
Candidații sunt rugați să consulte înainte și după efectuarea stagiului de bursă site-ul Centrului Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor pentru informații privind echivalarea diplomelor de studii obținute.