În parteneriat cu programul masteral „Strategii de Marketing Online și Managementul Vânzărilor” din cadrul Facultății de Administrație și Afaceri, Humanum, Sociona, Geon, Machina și Numera, supereroii Universității din București îți dau întâlnire, în perioada 7-9 iunie 2024, la prima ediție a Driving HERO Festival.
Evenimentul combină o competiție de conducere defensivă cu multe alte activități inedite, toate pregătite pentru a oferi participanților o experiență de neuitat, la MotorPark Adâncata.
Avem 1.000 de bilete la cel mai cool festival al verii pentru studenții Universității din București, la doar un click distanță. Rezervă-ți biletul în aventura Driving HERO Festival completând formularul de aici. Biletele vor fi trimise pe adresa de e-mail utilizată la completarea formularului, de către organizatori, în maxim 36 de ore de la completare.
Ce te așteaptă la Driving HERO Festival?
- Competiție de conducere defensivă: Urmărește cei mai buni șoferi amatori demonstrându-și abilitățile în conducerea defensivă.
- Drift taxi: Simte adrenalina într-o mașină de drift cu un șofer profesionist.
- Zbor cu avionul: Descoperă senzația de libertate în aer.
- Mers pe două roți cu un cascador profesionist: O experiență care îți va tăia respirația.
- Karting pentru copii: Distracție pe măsura celor mici.
- Concerte și expoziție de mașini: Bucură-te de muzică live (Puya, AMI și Dj Optick) și admiră mașinile expuse.
- Multe alte surprize: Pregătește-te pentru surprize și activități care îți vor face ziua memorabilă!
Descoperă toate detaliile despre Driving HERO Festival aici.