Facultatea de Litere a Universității din București și Centrul de Excelență în Studiul Imaginii (CESI) al Universității din București organizează în perioada 7-9 aprilie 2025 o serie de evenimente dedicate celui mai important istoric de artă și teoretician al imaginii român, Victor Ieronim Stoichiță, profesor emerit al Universității din Fribourg (Elveția).
Victor Ieronim Stoichiță va primi titlul de DOCTOR HONORIS CAUSA al UB
Pentru contribuția sa în plan internațional la cunoașterea artelor și a culturii vizuale moderne și contemporane, Universitatea din București are onoarea de a-i decerna titlul de Doctor Honoris Causa în prezența unor invitați de seamă din mediul academic și universitar românesc, precum și din mediul cultural și artistic. Ceremonia va avea loc luni, 7 aprilie, ora 13:30, în Sala Senatului din clădirea Rectoratului Universității din București (Șoseaua Panduri, nr. 90).
Conferința magistrală DESPRE VISE
Ca răspuns la primirea înaltei distincții, Victor Ieronim Stoichiță va susține o conferință magistrală, intitulată Despre vise, marți, 8 aprilie, la ora 17:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”. Intrarea este liberă, iar conferința, în relație cu impresionanta sa lucrare recentă La fabrique du rêve. Songe et représentation au seuil de la modernité (Éditions Hazan, 2024), va fi urmată de un dialog cu publicul.
„Istoria artei și a imaginilor s-a văzut confruntată, cu mult timp înainte de revoluția suprarealistă, cu experiențele onirice, cărora a încercat sa le dea o formă vizibilă. Fenomenul este important mai ales din cauza sfidărilor provocate de depășirea regimului strict verbal implicat de «povestirea» (orală sau textuală) a unui vis, cu toate dificultățile și capcanele lui, prin apelul la o relatare fundamental vizuală. Aceasta re-dare vizuală implică o serie de dificultăți specifice. Asupra lor își propune să se oprească această conferință”, a punctat Victor Ieronim Stoichiță.
Masa rotundă DESPRE AUTOBIOGRAFIE
În continuare, Facultatea de Litere și Centrul de Excelență în Studiul Imaginii (CESI) al Universității din București vor organiza miercuri, 9 aprilie 2025, la ora 16:00, în Sala de Lectură a Bibliotecii sale, masa rotundă intitulată Despre autobiografie, la care participă alături de Victor Ieronim Stoichiță, invitatul de onoare, și alte personalități ale lumii culturale și științifice: Ana Blandiana, membru corespondent al Academiei Române; Sorin Alexandrescu, profesor emerit al Universității din Amsterdam, director-fondator CESI, membru de onoare al Academiei Române. Lor li se alătură (via online) Iulian Boldea, profesor la Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureș, redactor-șef al Revistei Vatra, editor al numerelor dedicate de către publicație în ultimii ani celor trei scriitori.
Cu experiențe profesionale și culturale remarcabile, invitații la masa rotundă vor dezbate relația dintre identitate personală, istorie, text și imagine, apartenență culturală, autobiografie, memorii și jurnal. În intervențiile lor, se vor referi atât la volumul Despărțirea de București (traducere din franceză de Mona Antohi, Humanitas, 2015; 2024), cât și la lucrări științifice semnate de Victor Ieronim Stoichiță; nu în ultimul rând, la propriile scrieri, larg cunoscute internațional.
La eveniment sunt așteptați profesori și studenți, precum și prieteni ai Facultății de Litere, pentru a intra în dialog cu prestigioșii participanți la masa rotundă. O selecție a intervențiilor va fi publicată într-un număr special din Revista Vatra.
Victor Ieronim Stoichiță (n. 13 iunie 1949, București) a ocupat Catedra de istoria artei moderne a Universității din Fribourg (Elveția) în perioada 1991-2019. În 2014 a fost titularul Catedrei anuale a Muzeului Luvru, în 2015, al Catedrei internaționale Francqui a Universităților belgiene, în 2017, al Catedrei Erwin Panofsky la Zentralinstitut für Kunstgeschichte din München, în 2017-2018, titular al Catedrei Europene la Collège de France, în 2024, al Catedrei Corrado Ricci a Universității din Bologna. Este membru al Academiei Europene, membru corespondent al Academiei Naționale Italiene („Dei Lincei”), al Academiei Regale a Belgiei și al Academiei de Arte și Științe a Poloniei. A primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității Naționale de Arte din București (2007), Universității Catolice din Louvain (2011), Universității de Vest din Timișoara (2020) și Universității din București (2025). În 2014 a primit titlul de „Chevalier des Arts et des Lettres” al Republicii Franceze. Pentru activitatea sa științifică a fost onorat în anul 2020 cu premiul Fundației Aby Warburg din Hamburg și cu medalia Martin Warnke.
Numeroasele sale volume au fost publicate în 12 limbi, majoritatea de largă circulație internațională. Viziunea sa științifică este binecunoscută și publicului românesc, datorită lucrărilor apărute înainte de plecarea sa din țară în 1983 (unele republicate după 1990), dar mai ales datorită traducerii titlurilor de referință din opera sa internațională de către editura Humanitas, la care au apărut: Efecul Don Quijote. Repere pentru o hermeneutică a imaginarului european (1995), Scurtă istorie a umbrei (2000), Vezi? Despre privire în pictura impresionistă (2007), Ultimul Carnaval. Goya, Sade și lumea răsturnată (cu Anna Maria Coderch, 2007), Creatorul și umbra lui (2007), Pontormo și manierismul (2008), Experiența vizionară în arta spaniolă a Secolului de Aur (2011), Efectul Pygmalion. De la Ovidiu la Hitchcock (2011), Instaurarea tabloului. Metapictura în zorii Timpurilor Moderne (2012), Efectul Sherlock Holmes. Trei intrigi cinematografice (2013), Cum se savurează un tablou și alte studii de istoria artei (2015), Despărțirea de București. O povestire (2015; romanul autobiografic Oublier Bucarest. Un récit [Actes Sud, Arles, 2014] a primit premiul Academiei Franceze pentru răspândirea limbii și literaturii franceze), Imaginea Celuilalt. Negri, evrei, musulmani și țigani în arta occidentală în zorii epocii moderne, 1453-1800 (2017), Despre trup. Anatomii, redute, fantasme (2020).