Universitatea din București oferă, în perioada 16 – 18 iulie 2024, acces gratuit în spațiile Grădinii Botanice „Dimitrie Brandza” și invită iubitorii de natură să descopere cele peste 3.500 de plante pe care le adăpostește.
Inițiativa de a deschide porțile Grădinii Botanice „Dimitrie Brandza” face parte din programul aniversar propus de Universitatea din București publicului larg pentru a marca împlinirea a 160 de ani de la înființare și a 330 de ani de continuitate a învățământului superior la București, de la fondarea în 1694 a Academiei Domnești de către Constantin Brâncoveanu.
De altfel, pe parcursul întregii săptămâni, într-un amplu exercițiu de evidențiere a istoriei de peste trei secole a tradiției academice în spațiul românesc, Universitatea din va organiza o serie de evenimente care vor aduce împreună studenți, cadre didactice și cercetători, reprezentanți ai societății civile, creatori de politici publice și reprezentanți ai autorităților centrale și locale din România și din Europa.
Mai multe detalii cu privire la seria de evenimente organizate de UB cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la înființare pot fi consultate pe site-ul 160.unibuc.ro.
Cu o istorie vie care începe în 1860, Grădina Botanică „Dimitrie Brandza” a Universității din București este astăzi un mediu al interacțiunii active și un spațiu de cunoaștere și cercetare de profil. Localizată în partea vestică a capitalei, pe malul drept al Dâmboviței, Grădina Botanică a UB reflectă caracteristicile reliefului de altitudine joasă, specific regiunii de câmpie. Aceasta adăpostește peste 3.500 de specii de plante din diverse zone geografice și climatice și numeroase plante rare, cuprinzând 10 sectoare exterioare, organizate tematic, o amplă și variată seră de expoziție, vechea seră și un important muzeu botanic al cărei colecție de herbare are aproximativ 500.000 de coli.
Mai multe detalii cu privire la activitățile și proiectele desfășurate în Grădina Botanică „Dimitrie Brandza” a UB pot fi consultate atât pe site-ul acesteia, disponibil aici, cât și pe pagina de Facebook, care poate fi accesată aici.