În perioada 5-7 martie 2022, a avut loc cea de-a XVII-a ediție a Conferinței Internaționale de Educație și Dezvoltare – EDC 2022, în cadrul proiectului Erasmus+ Orienta4YEL, la care Universitatea din București este parteneră.
La eveniment, UB a fost reprezentată de asist. univ. dr. Miruna-Luana Miulescu, cadru didactic la Facultatea de Psihologie și Științele Educației. Prezentarea susținută în cadrul conferinței a explorat provocările privind îmbunătățirea ratei de abandon timpuriu al școlii, precum și strategiile de prevenire care au fost dezvoltate și implementate în cadrul proiectului.
Conferențiara face parte din echipa de implementare a proiectului, alături de prof. univ. dr. Romiță Iucu, președintele Consiliului de Orientare și Analiză Strategică al UB, lect. univ. dr. Mihaela Stîngu, lect. univ. dr. Elena Marin – toți cadre didactice la FPSE.
Scopul proiectului, cu o durată de implementare de trei ani, este de a dezvolta, a pune în aplicare și a evalua metode și practici inovatoare, axate pe mecanisme de îndrumare a elevilor și acțiuni de tutorat pentru a promova educația incluzivă a tinerilor care părăsesc timpuriu sau sunt în risc de părăsire timpurie a școlii sau formării.
Proiectul Orienta4YEL – „Sprijinirea incluziunii educaționale și sociale a tinerilor în risc de părăsire timpurie a școlii prin mecanisme de orientare și activități de tutorat” (nr. 604501-EPP-1-2018-1-ES-EPPKA3-IPI-SOC-IN) este realizat în parteneriat cu Universitatea din Bremen (Institutul de Tehnologie și Educație – ITB, Germania), Universitatea din Bath (Marea Britanie), Institutul Politehnic din Leiria (Portugalia) și Universitatea Autonomă din Barcelona (Spania).
Persoanele interesate pot consulta mai multe informații despre program aici.