Începând cu luna aprilie 2021, studenții Universității din București din cadrul programelor de licență se pot înscrie la o serie de cursuri care vor genera credite suplimentare în urma obținerii a 15 ECTS într-una din următoarele două direcții de certificare: CIVIC ENGAGEMENT și GLOBAL AWARENESS.
Cursurile propuse pentru prima etapă de instruire sunt oferite de Eberhard Karls Universität Tübingen, una dintre universitățile fondatoare CIVIS. Cursurile propuse în domeniul CIVIC ENGAGEMENT sunt descrise aici iar cele din domeniul GLOBAL AWARENESS aici. Lista completă a microprogramelor poate fi consultată aici.
Prin participarea la aceste microprograme, studenții UB vor beneficia de o experiență internațională coordonată în cadrul rețelei CIVIS. Persoanele interesate de înscrierea la aceste cursuri sunt rugate să completeze formularul disponibil aici.
După primirea mesajului de confirmare pe mail, studenții se vor putea adresa pentru finalizarea înscrierii doamnei Charoula Fotiadou, de la Eberhard Karls Universität Tübingen. De asemenea, mai multe informații cu privire la aceste cursuri pot fi solicitate la adresa de e-mail: alexandru-mihai.cartis@unibuc.ro.
Despre CIVIS
Universitatea Civică Europeană CIVIS este o alianță academică ce reunește nouă dintre cele mai importante universități din Europa: Aix-Marseille Université, National and Kapodistrian University of Athens, Universitatea din București, Université Libre de Bruxelles, Universidad Autónoma de Madrid, Sapienza Università di Roma, Stockholm University, Eberhard Karls Universität Tübingen și University of Glasgow, în calitate de partener asociat. CIVIS numără o comunitate de aproximativ 450.000 de studenți și 65.000 de angajați, dintre care peste 30.000 de cadre universitare și cercetători.
Consorțiul Universității Civice Europene urmărește să răspundă provocărilor globale majore, acționând ca un vector de schimbare și inovare în următoarele sfere prioritare: sănătate, mediul urban, teritorii și mobilități, climat, energie, transformări digitale și tehnologice, societate, cultură și patrimoniu.