Marți, 2 martie 2021, Universitatea din București a primit vizita oficială a Excelenței Sale Domnul Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România, recent numit în această funcție în luna decembrie 2020, însoțit de doamna Mio Sekiya, atașat cultural al Ambasadei.
În cadrul întâlnirii oficiale de la București, E.S. domnul Ambasador Ueda a fost întâmpinat de Rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Marian Preda, și de reprezentanți ai conducerii UB: prof. univ. dr. Bogdan Ștefănescu, prorector al UB pentru Internaționalizare și Publicații științifice, Alina Cristovici, director al Departamentului de Relații Internaționale al UB, și Anca Focșeneanu, coordonatoarea Secției de Limbă și Literatură Japoneză a Facultății de Limbi și Literaturi Străine și director al Centrului de Studii Japoneze al UB.
Vizita a urmărit consolidarea și extinderea numeroaselor parteneriate și colaborări academice și culturale dezvoltate de către Universitatea din București de-a lungul anilor cu Ambasada Japoniei și sprijinul constant al acesteia în intermedierea de colaborări cu universități de prestigiu japoneze. Schimburile bilaterale de studenți între UB și universități din Japonia s-au derulat cu succes.
Atât Ambasadorul, cât și Rectorul UB, și-au exprimat intenția de a susține și dezvolta aceste schimburi la nivel de masterat și doctorat. De asemenea, Rectorul Universității din București a subliniat importanța lectorilor japonezi, trimiși de Japan Foundation încă din anul 1978 pentru a preda studenților de la secția de japoneză a UB, și sprijinul acordat de Ambasadă în acest sens.
În contextul aniversării din 2021 al Centenarului de relații diplomatice dintre România și Japonia, reprezentanții UB au propus organizarea, împreună cu Ambasada Japoniei, a unor evenimente culturale și academice dedicate acestei aniversări, inclusiv a organizării Săptămânii Culturale Japoneze la UB.
De asemenea, în vederea promovării jocurilor Olimpice Tokyo 2021, planificate pentru iulie-august 2021, dar și a sportului japonez în general, a fost propusă organizarea în comun a unor demonstrații de sporturi tradiționale japoneze pentru studenți și/sau sesiuni de prezentări despre olimpiadă și sportivii japonezi și români etc.
La finalul întâlnirii, Rectorul UB a mulțumit Excelenței Sale domnului Ambasador pentru sprijinul constant oferit de către Ambasada Japoniei în România și toți participanții la întâlnire au convenit că vor continua și vor dezvolta colaborarea existentă, în vederea promovării limbii și culturii japoneze în România.




