Universitatea din București a primit vizita delegației oficiale a Universității de Stat din Moldova

Universitatea din București a primit vizita delegației oficiale a Universității de Stat din Moldova

Noul rector ales al Universităţii de Stat din Moldova (USM), prof. univ. dr. Igor Şarov, a vizitat Universitatea din București în perioada 27-29 ianuarie 2021. Din delegația oficială de la Chișinău au făcut parte și prof. univ. dr. habil. Otilia Dandara, prorector cu exercitarea atribuțiilor de rector al USM, precum și conf. univ. dr. habil. Aurelia Hanganu, prorector USM.

În cadrul vizitei oficiale de la București, delegația Universității de Stat din Moldova a avut o serie de întrevederi cu reprezentații conducerii Universității din București, precum și ai facultăților de Litere, Drept, Istorie și Filosofie.

Agenda vizitei a inclus o întâlnire cu rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Marian Preda, precum și cu o parte dintre prorectorii UB – prof. univ. dr. Carmen Chifiriuc, prorector Cercetare, prof. univ. dr. Laura Comănescu, prorector Programe de studii și Practica studenților; prof. univ. dr. Bogdan Ștefănescu, prorector Internaţionalizare și Publicații științifice, conf. univ. dr. Sorin Costreie, prorector Rețele universitare și Relații publice, și prof. univ. dr. Bogdan Murgescu, prorector Bugetare și Resurse Umane.

Vizita a urmărit stabilirea de obiective pentru colaborarea academică dintre Universitatea din București și Universitatea de Stat din Moldova, în vederea implementării de proiecte de dezvoltare comune.

Programe de dublă diplomă, schimburi de experiență și extensii pentru o serie de programe de studii ale UB în Republica Moldova

Astfel, unul dintre obiectivele colaborării dintre UB și USM vizează inițierea unor programe de dublă diplomă care să completeze programele de schimburi studențești care există în prezent. Absolvenții acestor programe vor putea beneficia atât de o diplomă emisă de Universitatea din București, recunoscută la nivel european, cât și de o diplomă din partea Universității de Stat din Moldova. Inițierea programelor de dublă diplomă va putea asigura în același timp deschiderea către studenții din zona Caucazului și Asiei Centrale, care vor putea să candideze pentru unul dintre locurile puse la dispoziție pentru admitere de UB și USM.

Dialogul dintre cei doi omologi – profesorul Marian Preda, rectorul UB, și prof. univ. dr. Igor Şarov, rectorul USM – a vizat, printre altele, și inițierea unor programe de schimb de experiență comune, concretizate și sub forma unor școli de vară, care să ofere participanților microcredite recunoscute de ambele instituții de învățământ superior și care să ofere avantajul cunoașterii unor grupuri noi de studenți și a unor noi activități, idei și experiențe.

De asemenea, va fi discutat un acord de schimb pentru studenți, profesori și personal administrativ, prin dezvoltarea cooperării Erasmus deja existente, dar și prin inițierea unui acord bilateral pentru mobilități. Printre dezideratele avute în vedere se numără și o serie de colocvii pentru studenți și doctoranzi, organizate în comun de UB și USM.

La finalul reuniunii, rectorul UB a subliniat dorința Universității din București de a dezvolta extensii pentru o serie de programe de studii în Republica Moldova, la catedra cărora să predea atât cadre didactice ale UB, cât și cadre didactice ale USM.

Nu în ultimul rând, au fost prezentate și oportunitățile oferite de aderarea USM la rețelele universitare din care UB face deja parte: UNICA – Asociația Universităților din Capitale Europene, la BSUN – Rețeaua Universităților din Marea Neagră, precum și la BUA – Asociația Universităților Balcanice.

UB – Universitatea din inima Bucureștiului

UB este considerată una dintre cele mai importante instituții de învățământ, cercetare și cultură din România, dobândind, în cei peste 150 de ani de existență, un solid prestigiu național și internațional. Universitatea din București oferă numeroase programe de studii, la toate nivelurile și formele de pregătire universitară: 93 de programe de licență, 208 programe de masterat, 21 de programe de doctorat, programe de reconversie profesională și de perfecționare. UB are 33.000 de studenți și peste 1.300 de cadre didactice titulare.

USM, 75 de ani de la fondare

Potrivit rapoartelor realizate de  Ranking Web of Universities în ultimii ani, USM se plasează pe pozițiile  de frunte ale  topului universităților din Republica Moldova, alături de Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), Universitatea de Stat de Medicină și Farmaceutică „Nicolae Testemițanu” și de Academia de Studii Europene din Moldova (ASEM). Mai multe informații despre activitățile științifice derulate de către USM, persoanele interesate pot accesa atât pe site-ul oficial, cât și pe pagina de Facebook. Universitatea de Stat din Moldova are în componență 11 facultăți și numără aproximativ 11.000 de studenți.

SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services