În perioada 9-11 noiembrie 2023, Universitatea de Stat din Moldova organizează și găzduiește, la Chișinău, cea de-a șasea ediție a Conferinței Internaționale de Educație a Adulților (CIEA).
În calitate de co-organizator al evenimentului științific, Universitatea din București este reprezentată la conferință de prof. univ. dr. Lucian Ciolan, prorector pentru Proiecte de dezvoltare, Învățare continuă și Infrastructură educațională, care susține, in situ, o intervenție keynote, precum și de prof. univ. dr. Romiță Iucu, președintele Consiliului de Orientare și Analiză Strategică al UB, și de pr. prof. univ. dr. acad. Wilhelm Dancă, decanul Facultății de Teologie Romano-Catolică a UB, care susțin intervenții keynote online.
Tema ediției din 2023 a CIEA, desfășurată în format hibrid, este “Education for Peace and Sustainable Development”. Tematica conferinței a fost generată de mai mulți factori și provocări care au fost dezbătute pe larg la diferite foruri internaționale și, în primul rând, la Summit-ul ONU pentru Transformarea Educației 2022 (viitorul educației) și la Summit-ul OECD privind Politicile Educaționale în anul 2022.
Printre subiectele abordate în cadrul evenimentului menționăm: politici și strategii ale educației pentru pace și înțelegere internațională; învățare și competențe pentru viață, muncă și dezvoltare durabilă; instruirea și educația non-formală în contextul învățării pe tot parcursul vieții și învățarea și adulților: transformare digitală.
CIEA – Conferința Internațională de Educație a Adulților are loc o dată la patru ani și se desfășoară sub patronajul IACEHOF – International Adult and Continuing Education Hall of Fame.
Ediția din acest an, la care membri ai comunității UB au făcut parte din comitetul organizatoric, este co-organizată împreună cu Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Zakarpattia Institute of Postgraduate Pedagogical Education (Uzhhorod, Ucraina), International Adult and Continuing Education Hall of Fame – IACEHOF al Outreach University (Oklahoma, Statele Unite ale Americii), Reprezentanţa în Republica Moldova a DVV International Bonn, RFG (Asociația Germană pentru Educaţia Adulţilor) – AO „DVV International Moldova”.
Partenerii CIEA 2023 sunt Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Romanian Institute for Adult Education din Timişoara, Universitatea din Oradea, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău.
Mai multe informații despre eveniment pot fi consultate pe site-ul conferinței, iar programul integral poate fi accesat aici.