Zona centrală din jurul Palatului Universității din București ar putea deveni un spațiu public mai deschis, mai prietenos și mai bine conectat la viața universitară, printr-un proiect de regenerare urbană care are în vedere străzile Edgar Quinet și Biserica Enei.
Inițiativa aparține Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM), care a lansat un concurs de idei dedicat reconfigurării spațiului public dintre clădirea UAUIM și Palatul Universității din București. Proiectul este realizat în colaborare cu Primăria Municipiului București și Primăria Sectorului 1 și urmărește identificarea unor soluții de amenajare urbană care să valorifice potențialul acestei zone importante din centrul Capitalei.
Concursul propune transformarea străzilor Edgar Quinet și Biserica Enei într-un spațiu pietonal intermitent, capabil să ofere o legătură mai clară și mai firească între cele două instituții de învățământ superior, dar și între acestea și comunitatea orașului. Zona de studiu acoperă aproximativ 9.500 de metri pătrați și include fântâna de la Universitate, accesul către UAIUM, scuarul bisericii „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi” și portalul Cerchez.
Participanții sunt invitați să propună scenarii posibile de intervenție, ipoteze de lucru și soluții, fără a se limita la propuneri definitive. Apelul urmărește idei care respectă caracterul zonei, maximizează suprafețele pietonale, integrează vegetația și asigură continuitatea planului de călcare.
Proiectul are în vedere și o relație mai deschisă între instituțiile universitare și spațiul public, într-o zonă cu o identitate academică și culturală. Prin reconfigurarea acestor străzi, spațiul dintre Universitatea din București și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” poate deveni un loc de întâlnire, dialog și interacțiune pentru studenți, profesori, locuitori și vizitatori.
Propunerile înscrise în concurs vor fi evaluate în funcție de coerența conceptului și a strategiei de intervenție, integrarea în contextul urban, raportarea la caracterul locului, calitatea soluțiilor spațiale, flexibilitatea și funcționalitatea spațiului public propus, precum și fezabilitatea proiectului.
Concursul este adresat studenților UAIUM București din anii III-VI, indiferent de specializare, care pot participa individual sau în echipă. Primele cinci propuneri selectate vor fi premiate cu câte 2.500 de lei, iar ideile câștigătoare ar putea contribui la conturarea proiectului final de amenajare.
În paralel, continuă și lucrările de consolidare și reabilitare la Palatul Universității din București, zona Facultății de Istorie fiind aproape finalizată. Ulterior, vor intra în șantier și corpurile aferente Facultăților de Litere, Geografie și Matematică. Autoritățile locale și reprezentanții Universității din București au avut discuții privind coordonarea etapelor de reabilitare cu proiectul de pietonalizare, astfel încât transformarea zonei să fie integrată într-o viziune coerentă asupra centrului universitar al Capitalei.
Sursa: botosaniexpres.ro




