În perioada 17-28 iunie 2019, Universitatea Copiilor (UniCo) organizează, în parteneriat cu Universitatea din București, evenimentul „UniCo Intensiv 2019”. Aflat la a zecea ediție consecutivă, evenimentul include o serie de ateliere și workshop-uri pentru copiii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani.
Atelierele, animate de profesori din mediul universitar de la mai multe facultăți ale Universității din București, acoperă o gamă variată de teme: geografie, chimie, fizică, chimie, psihologie, limbile japoneză și italiană, sociologie, istorie, drept, științe politice și, nu în ultimul rând, filosofie. Totodată, copiii sunt așteptați la mai multe ateliere care vor avea loc la Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a UB, la Muzeul UB, dar și într-o vizită în Parcul Natural Văcărești.
Pe lângă workshop-urile desfășurate la Universitatea din București, vor avea loc o serie de ateliere și la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV), la Universitatea Politehnica din București și la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carofoli”, instituții partenere ale Universității Copiilor.
Conceptul „Universitatea Copiilor” se bucură de succes atât pe plan european, cât și în alte zone ale lumii și a trezit un ecou deosebit, în primul rând printre copii, dar și la nivelul familiilor și al societății civile. Universitatea asigură întâlniri ale profesorilor cu „mici studenți”, cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, în spațiul universitar, pe un parcurs care cuprinde formule atractive și inedite. „Universitatea Copiilor”, membru fondator al Rețelei Europene de Universități ale Copiilor extinde și consolidează, în spațiul universităților din București și a altor instituții partenere, experiența acumulată în fiecare an.
Programul complet al evenimentul „UniCo Intensiv 2019” poate fi accesat aici.