Universitatea din București, partener științific în cadrul proiectului “LIFE ROsalia” finanțat de Comisia Europeană

Universitatea din București, partener științific în cadrul proiectului “LIFE ROsalia” finanțat de Comisia Europeană

Luni, 16 noiembrie 2020, Comisia Europeană a aprobat finanțarea proiectului LIFE ROsalia, la care Universitatea din București, prin intermediul Centrului de Cercetare a Mediului şi de Efectuare a Studiilor de Impact (CCMESI), este partener științific.

Coordonat de Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea (APM), proiectul LIFE ROsalia urmărește îmbunătățirea condițiilor de habitat pentru cinci specii de insecte saproxilice – specii de gândaci care trăiesc în materia lemnoasă aflată în stadiu de putrefacție sau în curs de putrefacție – din pădurile Parcului Natural Putna-Vrancea. 

Proiectul are o durată de implementare de cinci ani, în perioada 2020-2025, și este unul dintre cele 120 selectate în cadrul programului LIFE, prin intermediul căruia Comisia Europeană a investit aproape 590 de milioane de euro.

„Aceste proiecte vor contribui la realizarea obiectivelor Pactului verde european, prin faptul că vor sprijini Strategia UE în domeniul biodiversității și Planul de acțiune pentru economia circulară și vor ajuta la redresarea ecologică în urma pandemiei de coronavirus și la transformarea Europei într-un continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050”, este mesajul Comisiei Europene cu ocazia lansării programului LIFE.

Direcționarea fondurilor europene  pentru conservarea acestui tip de insecte – coleoptere – din spațiul Munților Carpați reprezintă, de asemenea, și o măsură de contracarare a acțiunilor administratorilor de păduri de pe raza sitului Natura 2000 Putna-Vrancea. Considerând că aceste insecte reprezintă o amenințare pentru lemnul de calitate, aceștia au încercat, pe lângă curățarea sistematică a copacilor în descompunere, și combaterea insectelor, ceea ce a dus la o scădere accentuată a numărului acestor specii în Carpați.

Persoanele interesate pot afla mai multe informații despre proiectul LIFE ROsalia aici.

Preocuparea Comisiei Europene pentru protejarea și consolidarea biodiversității Europei este una constantă. Astfel, printre alte proiecte selectate pentru finanțare cu fonduri europene se regăsesc și cele care vizează mediul și eficiența utilizării resurselor, natura și biodiversitatea, guvernanța și informarea în domeniul mediului, combaterea efectelor schimbărilor climatice și adaptarea la acestea, precum și guvernanța și informarea în domeniu.

Alte fonduri vor fi direcționate către proiecte care să împiedice risipa de alimente și îmbunătățirea gestionării deșeurilor și restaurarea turbăriilor – ecosisteme unice care adăpostesc multe specii adaptate mediului în care trăiesc, rare și amenințate de dispariție –, precum și reducerea emisiile de gaze cu efect de seră, în conformitate cu Planul Comisiei pentru atingerea obiectivului pentru 2030 privind clima.

Programul LIFE este instrumentul de finanțare al UE pentru mediu și politici climatice. El se derulează din anul 1992 și a cofinanțat peste 5.500 de proiecte în întreaga UE și în țări terțe. Sunt în desfășurare, în permanență, aproximativ 1.100 de proiecte. Mai multe detalii despre acest program pot fi accesate aici.

SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services