Universitatea din București, printre partenerii „Centrului Comunitar Grivița-Cișmigiu”

Universitatea din București, printre partenerii „Centrului Comunitar Grivița-Cișmigiu”

Vineri, 11 februarie 2022, Asociația Carusel, în parteneriat cu Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București, cu Primăria Municipiului București, cu ING Tech și cu Kaufland, a inaugurat Centrul Comunitar Grivița-Cișmigiu.

La eveniment au lut parte, pe lângă reprezentanții Universității din București – profesorul Marian Preda, Rectorul UB, și prof. univ. dr. Doru Buzducea, decanul Facultății de Sociologie și Asistență Socială a UB – și reprezentanți ai asociației CARUSEL, ai MAI și ai PMB.

Centrul de zi, situat pe Strada Sfântul Constantin, nr. 8, oferă oamenilor fără adăpost servicii sociale adaptate nevoilor acestora, accesul nefiind condiționat de existența unui act de identitate sau a altor documente.

„Ne bucurăm că Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București este partener al Asociației CARUSEL în dezvoltarea Centrului Grivița-Cișmigiu. Prin acest parteneriat, studenții, masteranzii și doctoranzii facultății noastre își pot desfășura stagiul de practică sau pot desfășura activități de voluntariat în acest centru. Cred că rolul științei, pe lângă dezvoltarea și transmiterea cunoașterii, este acela de a servi comunitatea și, implicit, de a sprijini creșterea calității vieții celor de lângă noi”, a remarcat prof. univ. dr. Doru Buzducea, decanul Facultății de Sociologie și Asistență Socială a UB, la inaugurarea Centrului.

Centrul Comunitar Grivița-Cișmigiu, hub academic dezvoltat cu sprijinul Facultății de Sociologie și Asistență Socială a UB

Astfel, prin implicarea studenților, masteranzilor, doctoranzilor și cadrelor didactice ale Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Centrul își propune ca, în viitorul apropiat, să devină un hub academic, care să permită dezvoltarea unor cercetări de specialitate. De asemenea, remarcă inițiatorii proiectului, Centrul își propune să devină un loc în care toți cei implicați să învețe să ofere persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate sprijin bazat pe evidențe științifice.

În viitor, Centrul va găzdui evenimente socio-culturale și educaționale pentru oamenii aflați într-o situație precară, cum ar fi piese de teatru, workshop-uri vocaționale sau evenimente de socializare. De altfel, Centrul Comunitar Grivița-Cișmigiu organizează deja acțiuni în parteneriat cu instituțiile abilitate ale statului, cum ar fi campanii de vaccinare pentru oamenii fără adăpost.

„Ne-am dorit foarte mult să deschidem un astfel de spațiu în centrul Bucureștiului, mare, ușor accesibil și gândit să răspundă nevoilor complexe pe care le au oamenii fără adăpost. Mai mult decât haine, duș sau hrană, indispensabile, firește, oamenii au nevoie de o vorbă bună, au nevoie să fie ascultați și tratați cu respect. La Centrul Comunitar Grivița-Cișmigiu și, de altfel, în toată activitatea Carusel, valorile după care ne ghidăm în absolut tot ceea ce facem sunt demnitatea umană, drepturile omului și respectul pentru celălalt”, a punctat Marian Ursan, director executiv al Asociației Carusel.

De asemenea, în cadrul Centrului funcționează și Bucătăria Comunitară, locul în care Chef Gabriel Gorgan și echipa lui gătesc, în fiecare zi, sute de porții de mâncare pentru beneficiarii organizației. Bucătăria Comunitară Grivița-Cișmigiu este un proiect inițiat cu sprijinul Kaufland România, ca parte din eforturile companiei de a susține persoanele vulnerabile și de a lupta cu risipa alimentară.

SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services